Măsuri pentru 2020. Ministerul Finanțelor a elaborat planul de bătaie

Mara Ivan |
Data publicării:
Acciza la tigarete, cumul pensii și altele
Acciza la tigarete, cumul pensii și altele

Majorarea accizei la ţigarete, eliminarea mecanismului plăţii defalcate a TVA, interzicerea cumulului pensiei cu salariul în instituţiile publice şi asigurarea a 2% din PIB pentru Apărare se numără printre măsurile avute în vedere de Ministerul Finanţelor Publice la estimarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare pentru perioada 2020-2022.

Alte măsuri vizează menţinerea valorii indemnizaţiei de hrană la nivelul din 2019, a nivelului actual al indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora şi cuantumului lunar al indemnizaţiei de merit.

Acciza la țigarete

Astfel, conform Expunerii de motive la proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020, publicat marţi seara de MFP, se are în vedere actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete, respectiv creşterea acesteia de la 366,147 lei/1.000 ţigarete la 386,377 lei/1.000 ţigarete, având în vedere că, potrivit Codului fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale.

De asemenea, nivelul accizei totale pentru ţigarete se va majora de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503.97 lei/1.000 ţigarete, începând cu 1 ianuarie 2020, astfel încât să fie respectate prevederile art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE privind structura şi ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, respectiv acciza globală pe ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum.

Plata defalcată a TVA

Totodată, va fi eliminat mecanismul plăţii defalcate a TVA în vederea compatibilizării cu acquis-ul comunitar în domeniu, iar executarea silită a sumelor existente în contul de TVA se va aplica în mod corespunzător de către instituţiile de credit, în limita sumei totale a obligaţiilor bugetare, astfel cum aceasta este individualizată în adresa de înfiinţare a popririi.

Citește și Ce spune Orban legat de cumulul pensiei cu salariul

Documentul mai menţionează că, începând cu 1 ianuarie 2020, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2019, valoarea indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2019, iar cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit se menţine la nivelul de 6.240 lei.

Cumulul pensiei

Cumulul pensiei cu salariul în instituţii publice, pentru pensionarii care beneficiază de drepturi de pensie plătite din fonduri publice, va fi interzis.

Proiectul de lege prevede pentru 2020 cheltuieli totale ale bugetului general consolidat de 371,586 miliarde lei, din care 109,754 miliarde lei cheltuieli de personal, iar ale bugetului de stat de 193,839 miliarde lei, din care 56,906 miliarde lei cheltuieli de personal.

Bugetul asigurărilor sociale de stat are prevăzute cheltuieli de 87,465 miliarde lei, cel al asigurărilor pentru şomaj de 1,037 miliarde lei. Cheltuielile Bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sunt preconizate la 41,041 miliarde lei.

Soldul bugetului general consolidat exprimat ca procent în produsul intern brut este estimat în anul 2020 la -3,6%, iar în anul 2021 la -3,34%. Cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, exprimate ca procent în produsul intern brut, sunt de 9,7% în anul 2020 şi de 9,4% în anul 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470478.36RON
1 ETH = 15937.09RON
1 LTC = 464.10RON
1 XRP = 7.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel