"Este un lucru important pentru a se putea derula procesul de educaţiei (...) Să sperăm că în curând condiţiile climatice vor permite derularea orelor de educaţie fizică în exterior în marea majoritate a cazurilor", a afirmat ministrul Câmpeanu, într-o intervenţie telefonică la postul Antena 3.
De asemenea, întrebat cum a câştigat lupta cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cu privire la purtarea măştii la orele de sport, Câmpeanu a răspuns că nu a fost vorba de "o luptă", ci "o analiză responsabilă bazată pe argumente".
"Nu a fost o luptă, ci o analiză responsabilă bazată pe argumente şi atunci când din partea Educaţiei au fost prezentate argumente suficient de puternice, au fost acceptate după cum şi din partea Sănătăţii, atunci când au fost prezentate argumente temeinice, au fost de asemenea acceptate. A fost o discuţie colegială, făcută cu toată responsabilitatea, pe care o apreciez", a spus ministrul Educaţiei.
Totodată, liderul sindical Marius Nistor, de la Federaţia Sindicatelor din Educaţie, a declarat, la acelaşi post tv, că scoaterea obligativităţii purtării măştii de protecţie la orele de sport în exterior a fost solicitată şi de către sindicatele din învăţământ. El a subliniat că prevederea privind masca la orele de sport în afară a fost introdusă numai în România.
Citește și Cursurile ȘCOLARE. Ministrul Cîmpeanu a oferit noi precizări
Conform Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Ministrului Sănătăţii nr. 3459/280/06.03.2021, care modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV-2, "la orele de specialitate din învăţământul vocaţional este obligatorie purtarea măştii de protecţie, cu excepţia orelor de studiu ale instrumentelor de suflat". În acest caz este necesară asigurarea de spaţii individuale pentru exersare.
Modificarea adusă ordinului comun mai menţionează că "masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum şi în timpul tuturor orelor de educaţie fizică desfăşurate în spaţii exterioare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.