Potrivit datelor oficiale, puterea instalată în capacitățile de producție a energiei electrice se ridică, în România, la 18307.083 MW, din care 36,3% reprezintă hidro, 16,9% este asigurat de cărbune, urmat, cu 16,5% de eolian și cu 14,3% de nuclear și așa mai departe. În plus, din cei 6348 MW produși miercuri în România, 23,94% au venit din cărbune, care s-a aflat pe locul trei al surselor energetice, după hidro și hidrocarburi, dar înainte de nuclear, eolian și biomasă. Întrebare: poate România să renunțe la cărbune până în 2025?
”Nu, bineînțeles că nu”, a răspuns Octavian Marius Popa, fost șef al Gărzii de Mediu, invitatul jurnalistului Răzvan Dumitrescu la emisiunea acestuia ”Ce se întâmplă” de pe DCNewsTV. ”Bineînțeles că nu ai cu ce înlocui acest cărbune dacă nu ai deja pregătită o afacere. Noi am putea produce mult mai multă energie, dar producem doar o treime. Iar întrebarea este de ce? O parte din răspuns există, pentru că energia venită din eolian nu se realizează decât la anumite viteze ale vântului. Dacă sunt sub sau peste, nu funcționează, existând riscul de deteriorare a instalației. Am fi putut însă să producem energie în continuare prin hidro și am fi putut chiar să creștem capacitatea instalată, dacă am fi dorit cu adevărat să dăm drumul la acele hidrocentrale care sunt construite în proporție de 80-90%. Se pare însă că nu vrem, pentru că lucrurile s-au blocat din nou. Și vă dau o știre în premieră: s-au blocat. Nu mai merge nimic. Nu se mai solicită autorizații, nu mai înaintează hârtii către Agenția de Mediu, lucrurile sunt blocate. Din informațiile care circulă pe piață, și vă pot da o dovadă că este ceva adevărat, sunt unii băieți care vor să câștige bani mulți fără să investească”, a declarat fostul șef al Gărzii de Mediu. Cum? ”Făcând niște contracte preferențiale cu Romgazul de la care se ia gaz metan la un preț preferențial și să producă energie electrică din gaz. Eu nu cred că vor să facă, vor să vândă contractele”, a explicat Octavian Marius Popa.
Cum s-a ajuns aici?
”Pentru că oamenii noștri politici, și o spun cu toată responsabilitatea, sunt pur și simplu niște păpuși trase de sfori din afară. Nu cred că este ideea lor”, a precizat invitatul jurnalistului Răzvan Dumitrescu, care și-a pus întrebarea dacă ”din afară sau de aici, din interior”.
”Poate și din interior, dac cred că există legături foarte strânse între cei de aici și cei din afară. Pentru că, pe fondul crizei energetice europene, România ar putea să devină exportator de energie. Sau ar fi putut să devină, în timp, exportator de energie, Cred că și acum ar putea să o facă. Pe de altă parte, văd că, dacă nu sunt povești împinse pe termen lung, se dorește o dezvoltare a producției de energie pe nuclear. Deși nu este cea mai sigură, dar este, în orice caz, cea mai puțin poluantă, mai puțin partea cu deșeurile rezultate. Dar, în general, nu poluează”, a explicat fostul șef la Garda de Mediu.
Revenind la cărbune
Indiferent de câtă energie se produce, cărbunele reprezintă oricum în jur de un sfert. Renunți la el, dar ce faci mai departe, l-a întrebat Răzvan Dumitrescu pe invitatul său. ”Eu asta nu am înțeles. Am participat, ca invitat, la discuții în Comisia de Industrii. Și au fost parlamentari care au propus un lucru care mi se pare de bun simț: nici o capacitate energetică să nu fie scoasă din funcțiune până când nu este efectiv înlocuită cu alta. Se pare însă că la noi oamenii vor să adâncească această criză energetică și, mai ales, vor să adâncească urmările, consecințele financiare ale acestei crize energetice. Pentru că, în fapt, criza energetică din România are niște consecințe financiare uriașe”, a spus Octavian Marius Popa.
Află toate detaliile urmărind întreaga emisiune:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.