Publicitate
Ministrul Muncii Marius Budăi a explicat că se dorește păstrarea principiilor Legii 127, principiul de bază privind rezolvarea inechităților și, bineînțeles, dacă pe parcursul derulării consultanței cu Banca Mondială, chiar discuțiilor în paralel cu Comisia Europeană, și găsim aspecte pe care trebuie să le îmbunătățim, cu siguranță o vom face astfel încât să avem în sfârșit reforma mult dorită”, a explicat oficialul.
Recalcularea pensiilor
Ministrul Muncii a mai spus că: ”Nu ne gândim în esență, la schimbarea formulei de calcul, dar dacă găsim elemente de îmbunătățire și de a lua în calcul cât se poate din abilitatea sistemului de pensii, dar în primul și în primul rând prioritatea principală este rezolvarea inechităților din sistem” a spus Budăi și a adăugat că: ”La sfârșitul anului 2022 trebuie să avem legea gata. În această perioadă, în paralel cu derularea activității de către Comisia Europeană, noi deja preluăm datele din dosarele de pensii, din toate dosarele de pensie aflate în arhivele caselor județene de pensii. Separăm stagiile de cotizare contributivă de stagiile de cotizare dublate. Separăm sporurile cu caracter permanent, de sporurile cu caracter nepermanent, astfel încât atunci când avem legea la final, să ne fie mult mai simplu și să nu mai dureze atât de mult acea recalculare”, a afirmat ministrul.
Creșterea vârstei de pensionare
Marius Budăi a afirmat că: ”Am spus foarte clar când eram în opoziție că PSD și eu personal nu susținem creșterea vârstei de pensionare, pentru că noi, în primul rând, ar trebui să lucrăm foarte mult la creșterea speranței de viață și creșterea speranței de viață sănătoasă, după care, ulterior putem veni cu anumite discuții și analize.
În cazul în care PNL-ul va insista cu creșterea vârstei depensionare Budăi a spus la postul deteleviziune România TV că ”Vom discuta în coaliție și, așa cum cred că am demonstrat până acum, chiar dacă am mai avut puncte de vedere diferite, am ieșit cu punct de vedere comun din coaliție și așa le-am implementat”.
Un nou pachet de sprijin
Marius Budăi a vorbit despre un nou pachet de sprijin pentru pensionari și pentru cei cu venituri de până în 2.000 de lei care reprezintă în acest moment o categorie vulnerabilă: ”Din păcate, pensiile în România sunt mici. Situația la nivel mondial, nu numai în România, este foarte grea și atunci trebuie să fim proactivi și să sprijinim pe cât posibil cetățenii români. Acest sprijin este diferit de sprijinul cu voucherele electronice pe carduri. Este asemănător cu acel sprijin din luna ianuarie din pachetul social, o categorie mai largă de cetățeni, inclusiv persoanele cu dizabilități, inclusiv familiile monoparentale, pentru că, din punctul meu de vedere, să fii părinte singur să crești doi, trei copii este foarte, foarte greu. Și persoanele cu dizabilități nu trebuie uitate nici ele. Atunci categoria este mai mare, dar și seniorii României, care au venituri până la 1.500 de lei, este acel sprijin care se acordă în patru tranșe în acest an, în tranșe egale de câte 50 de euro sau de câte 250 de lei, care se acordă pentru perioada 1 iunie - 31 decembrie”.
Ajutorul financiar acordat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare a prețului medicamentelor. Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei prin punerea în aplicare a Ordonanței de Urgență nr.74/02.06.2022, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială și nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripțiilor medicale.
Reamintim că în scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, începând cu data de 1 ianuarie 2022 pensionarii cu venituri din pensii și indemnizații sociale până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei/lună.
Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii. Citește mai mult AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.