Marile companii private din China, luate cu asalt de funcționarii statului

Andreea Ionescu |
Data publicării:
China DEZMINTE TOT! Despre ce este vorba
China DEZMINTE TOT! Despre ce este vorba

China trimite oficiali ai guvernului în unele dintre cele mai mari companii private din țară, pentru a consolida producția de înaltă tehnologie, informează CNN.

Funcționarii din orașul Hangzhou, un centru al întreprinderilor private din provincia Zhejiang a Chinei, sunt trimiși în 100 de companii din regiune, printre care compania Alibaba și producătorul auto Geely, a declarat guvernul local într-un comunicat.

China a găsit o soluție incredibilă. Economia va fi salvată 

Rolul „reprezentanților afacerilor guvernamentale” este acela de a încuraja comunicarea și de a ajuta întreprinderile să ducă la bun sfârșit proiecte cheie. Această măsură face parte din ambiția Chinei de a deveni o superputere tehnologică, mutând industria imensă a producției în lanțul valoric.

Anunțul a declanșat însă o reacții pe rețelele de socializare chineze, mulți utilizatori exprimându-și îngrijorarea cu privire la rolul tot mai mare al statului în afaceri. De asemenea, este puțin probabil ca această acțiune să „liniștească” guvernele străine, îngrijorate de independența companiilor chineze private, cum ar fi Huawei, care s-a străduit să combată suspiciunile că ar putea spiona în numele Beijingului. Reducerea rolului statului în economia Chinei este o de asemenea o cerere-cheie formulată de Statele Unite pentru rezolvarea războiului comercial.

„Guvernul de la Beijing dorește mai mult control asupra economiei, în special în acest moment dificil. Războiul comercial escaladează și Washingtonul pune tot mai multă presiune asupra Beijingului. Economia continuă să se agraveze", a declarat Ronald Wan, director executiv al Partners Capital International din Hong Kong Kong.

Guvernul dorește să consolideze comunicarea cu companiile private în perioadele economice grele, a declarat Wan, dar chiar și un rol limitat pentru funcționari ar fi simbolic, deoarece Hangzhou este „casa” unora dintre cele mai mari întreprinderi private din China.

„Guvernul ar putea trimite, de asemenea, un semnal companiilor private: apropiați-vă de guvern și ascultați", a adăugat el.

Beijingul a consolidat implicarea Partidului Comunist în sectorul corporatist încă de la sfârșitul anului trecut. O directivă emisă de guvernul central în noiembrie impune tuturor companiilor, inclusiv firmelor private și străine, să înființeze comitete de partid dacă mai mult de trei dintre angajații lor sunt membri de partid.

Comitetul de partid al companiilor din sectorul privat ar trebui să acționeze ca supraveghetori pentru a se asigura că companiile respectă cu strictețe legile și reglementările chineze, în conformitate cu directiva.

Alibaba a anunțat că inițiativa a vizat promovarea „unui mediu de afaceri mai bun” pentru a sprijini companiile cu sediul în Hangzhou.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 410400.23RON
1 ETH = 7769.62RON
1 LTC = 371.05RON
1 XRP = 9.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel