Marea Britanie apasă pedala de accelerație în învățământ

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
O nouă materie în programa școlară, începând din toamna anului 2023
O nouă materie în programa școlară, începând din toamna anului 2023

Numărul de ore pe care copiii din Marea Britanie îl vor petrece zilnic la școală ar putea să crească cu o jumătate de oră, pentru a se recupera astfel materia școlară pierdută din cauza pandemiei de coronavirus.

Ar urma astfel ca elevii din Marea Britanie să ajungă la minimum 35 de ore de școală pe săptămână, ceea ce ar însemna 100 de ore în plus la nivelul întregului an școlar. Spre comparație, elevii din România vor avea în medie 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu, potrivit unei legi promulgate de Klaus Iohannis în noiembrie 2019.

Măsura face parte dintr-un plan propus de către oficialii din educație pentru a fi aplicat din anul școlar ce începe în această toamnă.

Lukaşenko: În caz de nevoie, armata rusă va ajunge în 24 de ore în Belarus

Executivul britanic ia în calcul inclusiv adăugarea unui an de studiu suplimentar pentru tinerii din sistemul de tip A-level dacă aceștia nu vor putea termina studiile la timp, relatează AngliaMea.ro, citat de Edupedu.

Guvernul de la Londra ar urma să aloce circa 15 miliarde de lire sterline în acest sens, pentru a acoperi cheltuielile suplimentare, salariile îndeosebi generate de acest plan.

Planul mai prevede măsuri de educație remedială (tutoring) suplimentară pentru circa cinci milioane de elevi și cursuri de training pentru 500 de mii de profesori.

Decizia de a se mări numărul orelor de studiu vine în contextul în care învățământul din Anglia – ca de fapt în mai toate țările din lume – a fost puternic afectat de către pandemia de coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9731 RON
USD flag1 USD = 4.8734 RON
GBP flag1 GBP = 5.9109 RON
CHF flag1 CHF = 5.3188 RON
AUD flag1 AUD = 2.9957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3763 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4243 RON
SEK flag1 SEK = 0.4322 RON
XAU flag1 XAU = 419.9433 RON
Monede Crypto
1 BTC = 444046.03RON
1 ETH = 14990.14RON
1 LTC = 461.32RON
1 XRP = 11.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16999.02-0.31%
BET-BK3181.18-0.48%
BET-EF923.36-0.26%
BET-FI62891.38-0.43%
BET-NG1224.99-0.35%
BET-TR37485.66-0.31%
BET-TRN36436.00-0.31%
BET-XT1467.86-0.33%
BET-XT-TR3181.96-0.33%
BET-XT-TRN3099.43-0.33%
BETAeRO884.27-1.31%
BETPlus2512.30-0.34%
RTL37816.89-0.29%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel