MApN. În ce situații serviciul militar devine obligatoriu în România. Atenție la informațiile false!

Matei Ion |
Data publicării:
Militari / Foto: Arhivă
Militari / Foto: Arhivă

Ministerul Apărării Naționale face precizări în legătură cu o serie de informații false legate de serviciul militar obligatoriu.

După ce Rusia a început războiul în Ucraina pe rețelele de socializare au apărut o serie de informații false legate de serviciul militar obligatoriu.

În acest context, Ministerul Apărării Naționale face precizări spunând că serviciul militar devine obligatoriu în România 

În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005, se spune într-un comunicat de al MApN.

Potrivit legii nr. 395/2005, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă (art. 2).

Conform aceleiași legi, la articolul 3 se spune că: ”Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii”.

Așadar, reluarea încorporărilor se poate face DOAR în situația decretării uneia dintre cele trei stări menționate mai sus.

Reprezentanţii MApN recomandă de asemenea ca informarea să se facă doar din surse oficiale.

Ce se întâmplă în cazul în care românii refuză încorporarea

"Sintagma de la care trebuie să pornim este aceea că cetăţenii români au dreptul şi obligaţia să apere România. Este una dintre obligațiile fundamentale evidențiate de LEGEA nr. 446 din 30 noiembrie 2006 (*actualizată*) privind pregătirea populaţiei pentru apărare și de la care nu trebuie să ne abatem.

Citește și: MApN demască un FAKE NEWS cu un mesaj RO-ALERT de înrolare în armată

Constituția României , legea fundamentală a țării noastre, de altfel întărește ideea că cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România. Procedura de recrutarea-încorporarea reprezintă activitatea executată de centrele militare în vederea luării în evidenţa militară, selecţiei şi stabilirii aptitudinilor privind îndeplinirea îndatoririlor militare, repartizarea şi trimiterea cetăţenilor români, bărbaţi, la unităţile militare, la datele şi în funcţie de criteriile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen. Legislația noastră prevede pedeapsa cu închisoarea împotriva celor care refuză încorporarea în caz de război.

Potrivit art. 432 din Codul Penal „ fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Concluzionam astfel că infracţiunea nu poate fi comisă decât de persoană care are obligaţia de a execută serviciul militar în timp de război sau pe durata stării de asediu. Potrivit art. 3 alin. (5) şi (5‘) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a efectua serviciul militar.

De asemenea, la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, rezerviştii sunt mobilizaţi/concentraţi potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.", a explicat Oana Arghirescu, avocat.

Citește mai mult aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 502650.49RON
1 ETH = 15859.70RON
1 LTC = 604.18RON
1 XRP = 15.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel