Publicitate
Este adevărat, pensiile au fost înghețate în acest an. Sunt cinci milioane de pensionari care așteaptă să știe foarte clar dacă de anul viitor vor avea sau nu venituri mai mari.
Mai sunt cadrele didactice care ar fi trebuit să primească o majorare de salariu încă din luna septembrie a acestui an, după ce măsura a fost amânată deja în 2020. Profesorii trebuie să mai aștepte până în ianuarie 2022 pentru a afla dacă merită sau nu lefuri mai mari cu aproximativ 7%.
Salariile cadrelor medicale ar fi trebuit, la rândul lor, să ajungă încă din acest an la nivelul grilei din 2022, fiind vorba, desigur, de cei care nu au avut parte de majorări. Deocamdată însă nu se știe dacă vor primi măririle de salariu promise.
Pe lista majorările se regăsesc, de asemenea, alocațiile pentru cei mici. Sunt trei milioane de copii care urmau să beneficieze de alocații mărite cu 20% încă din luna iulie. Măsura a fost amânată și ea, pentru anul viitor, când la 1 ianuarie ar trebui să fie acordată altă tranșă de 20%. Nimeni nu știe nimic despre cele două tranșe, potrivit Antena3.
Citește și Plafonarea prețurilor la energie și gaze
Salariile personalului CFR ar fi trebuit și ele să crească, având în vedere că încă din 2020 a fost aprobat Statutul personalului feroviar. Nu s-a întâmplat însă nimic și rămâne de văzut ce se va întâmplă în 2022, ținând cont de faptul că respectiva mărire trebuie inclusă în bugetul de stat, la care nu are însă cine să lucreze.
Nu în ultimul timp sunt silvicultorii, care sperau la venituri mai mari acordate prin lege, dar cum, aparent, soarta bugetului de stat nu pare să reprezinte o prioritate pentru clasa politică, nu se știe ce se va întâmpla .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.