Majorarea pensiilor. Federaţiile pensionarilor cer modificarea Codului de procedură fiscală

Mara Ivan |
Data publicării:
O schimbare care, spun sindicaliștii, poate deschide calea unei majorări substanțiale a pensiilor
O schimbare care, spun sindicaliștii, poate deschide calea unei majorări substanțiale a pensiilor

Federaţiile naţionale ale pensionarilor solicită premierului amendarea unui articol din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a crea condiţii în vederea unei majorări a pensiilor cu 15% începând cu trimestrul II al anului 2023.

"Crizele alimentare şi energetice pe care le traversăm au accentuat starea de sărăcie extremă în care se află peste 2 milioane de pensionari cu pensii mai mici de 2.000 lei, cărora foamea, frigul şi lipsa de medicamente le pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa. Având în vedere că în actul normativ ce reglementează Bugetul de Asigurări Sociale de Stat pentru anul 2023 nu a fost aplicată măsura propusă de noi, de amendare a art. 167, alin (1) al Legii nr. 207/2015, vă rugăm să aveţi în vedere rezolvarea acestei probleme prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă în acest sens, ceea ce ar crea condiţii pentru o majorare a pensiilor cu 15% începând cu trimestrul II al anului 2023", se menţionează într-un comunicat transmis joi de trei federaţii care reprezintă interesele a cinci milioane de pensionari.

Reprezentanţii organizaţiilor de pensionari precizează că prin adresa din data de 5 decembrie 2022, înregistrată la Guvern cu nr. 32684 din 26.12.2022, au propus amendarea de urgenţă a articolului nr. 167, alin (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dar la care nu au primit încă nici un răspuns. Aceştia au cerut reformularea acestui articol astfel încât contribuţiile de asigurări sociale să nu mai fie compensate cu creanţele (datoriile) pe care le are statul faţă de angajatori, ci să revină la destinaţia iniţială, respectiv la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat.

Astfel, în anul 2022 au fost redirecţionate contribuţii în sumă de circa 16 miliarde lei, pentru anul curent acestea putând fi estimate la 19 miliarde lei.

"Menţionăm că aşa cum este definită în art. 1, punctul 5 al Legii nr. 207/2015, contribuţia socială reprezintă o "prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul căreia aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare". Diminuarea sumelor destinate Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat prin compensările menţionate duce la o diminuare a drepturilor de care beneficiază pensionarii şi la o creştere a riscurilor la care aceştia sunt expuşi, fiindu-le afectat dreptul la o pensie decentă prevăzut de art. 47 din Constituţie", au transmis cele trei organizaţii de pensionari - Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională UNIREA a Pensionarilor. 

Citește și Inechitățile din sistemul de pensii. Ministrul Budăi: Rezolvarea depinde de ”doi pași”

"După cum ştiţi, aceste două legi au fost puse din păcate, între paranteze, plastic vorbind, pentru că dacă ne-am fi dus cu Legea salarizării la final, acum acordurile pe această lege ar fost mult mai mici şi ar fi avut un impact bugetar mult mai mic. Dacă Legea pensiilor ar fi fost aplicată, parte din inechităţi, dacă nu toate, pentru că nu putem avea pretenţia că toate sunt perfecte, sunt perfectibile, parte din inechităţi ar fi rezolvate, parte din impactul bugetar ar fi fost deja trecut şi impactul bugetar ulterior ar fi fost sigur mai mic. Ca să rezolvăm aceste inechităţi şi din sistemul de pensii şi din sistemul de salarizare avem nevoie de doi paşi. Primul pas este actul normativ, după care avem nevoie de impactul bugetar. Trebuie să vedem în condiţiile actuale, în condiţiile de economie globală actuală şi studiind foarte bine macroeconomic cifrele la nivel de ţară, care este perioada în care România îşi permite să rezolve şi să suporte acest impact. Cu siguranţă sunt trecute şi în PNRR - şi aceste reforme vor fi realizate la timp, aşa cum Ministerul Muncii până acum şi-a realizat toate reformele", a menţionat Marius Budăi, la un eveniment organizat de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC), în parteneriat cu Blocul Naţional Sindical. ....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472056.85RON
1 ETH = 15967.36RON
1 LTC = 483.53RON
1 XRP = 7.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel