Publicitate
"Domnul preşedinte (Klaus Iohannis - n.r.) a legat acest procent de inflaţie şi afirm că este nevoie ca în continuare să ţinem cont de rata de inflaţie şi consider că pensionarii nu merită să suporte povara inflaţiei, motiv pentru care procentul poate să fie de 15% sau poate să fie altă cifră. Toate aceste elemente de analiză le vom realiza în coaliţie cu cifrele de buget pe masă. Avem nevoie de prognoza bugetului pentru anul 2023, trebuie să vedem care este valoarea nominală a PIB-ului în anul viitor şi în felul acesta să putem să ne asigurăm că venim cu decizii care să fie într-adevăr susţinute de buget şi să poată să asigure compensarea creşterii preţurilor la alimente, la bunuri, la servicii", a declarat Ciucă, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că este nevoie de un set de măsuri atât în ceea ce priveşte pensiile, cât şi salariile.
"Vă asigur că vom lua cât se poate de responsabil toate deciziile în acest sens. Vorbim şi de pensii şi de salariu, este clar că toată această situaţie deosebit de dificilă economic ne afectează pe toţi şi este nevoie să avem un set de măsuri şi decizii guvernamentale care să poată să menţină echilibru atât în viaţa socială, cât şi în cea economică", a mai spus premierul.
Citește și:
Pensiile, majorate cu rata inflaţiei. Ciucă, în acord cu Iohannis: Trebuie să analizăm şi să facem în aşa fel
Chiar în ziua în care preşedintele Iohannis a transmis, de la Bruxelles, că, în opinia sa, pensiile ar trebui să fie majorate pentru a se compensa efectele inflaţiei, premierul Ciucă vine şi el cu precizări.
Veniturile pensionarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023 în raport cu rata inflaţiei, a anunţat, joi, premierul Nicolae Ciucă. Acesta a declarat, la finalul unei vizite de lucru în judeţul Dolj, că pensionarii "nu merită să suporte pe umerii dumnealor această povară a inflaţiei".
"Am discutat acest subiect şi, analizând toate datele de inflaţie, putem cu toţii să vedem că astăzi inflaţia a depăşit 15%, după ultimele date publicate de Institutul Naţional de Statistică. Inflaţia este la 15,9 şi cred că pensionarii din România nu merită să suporte pe umerii dumnealor această povară a inflaţiei, motiv pentru care trebuie să analizăm şi să facem în aşa fel încât pentru pensionari să asigurăm creşterea pensiei cu rata inflaţiei", a declarat premierul.
Nicolae Ciucă a vizitat joi, la Craiova, fabrica QFort, fabrica Popeci Utilaj Greu şi fabrica Softronic.
Majorarea pensiilor. Iohannis, mesaj ferm: Creşterea trebuie să fie mai mare decât s-a vehiculat. Nu trebuie ca pensionarii să plătească ei preţul crizelor
"Dacă vorbim de creşterea pensiilor, trebuie să vedem un pic contextul mai larg. Ştiu că s-au vehiculat tot felul de propuneri, 10%, 11%, dar haideţi să vedem lucrurile în contextul mai mare. Nu putem să aşteptăm de la pensionari să plătească ei preţul crizelor. Şi în condiţiile în care avem o inflaţie care trece de 15%, eu cred că ar fi corect, ar fi rezonabil ca această creştere a pensiilor de la 1 ianuarie să ţină cont de această inflaţie şi atunci creşterea, după părerea mea, trebuie să fie mai mare decât a fost ea, până acum, vehiculată.
Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere până în 15%, aşa cum probabil s-ar aştepta lumea ca să existe o compensare corectă cu inflaţia, dar eu cred că merită luate în considerare toate opţiunile şi venit cu o creştere care compensează, în bună măsură, inflaţia. Şi încă un aspect pe care eu îl consider esenţial: trebuie atenţie sporită, specială, pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari", a declarat, joi, la Bruxelles, preşedintele României, Klaus Iohannis. Citește mai mult AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.