MADR. Când vor începe plățile pentru Programul Tomata

Antonia Popescu |
Data publicării:
MADR. Când vor începe plățile pentru Programul Tomata
MADR. Când vor începe plățile pentru Programul Tomata

Plăţile pentru Programul Tomata încep în cursul acestei săptămâni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale urmând să alimenteze marţi conturile tuturor Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice a aprobat deschiderea creditelor bugetare, a anunţat luni MADR.

Ministerul Agriculturii menţionează că, în cursul anului 2020, a alocat Programului tomata suma de 39,477 milioane euro, cea mai mare sumă din ultimii patru ani aferentă ciclului I de producţie al Programului.

Hidroelectrica va cumpăra teste pentru angajații săi

Totodată, la solicitarea fermierilor, MADR a extins perioada de valorificare a tomatelor de la 15 iunie inclusiv, la 1 iulie inclusiv, fapt ce a contribuit la creşterea numărului de beneficiari eligibili, în anul 2020 înregistrându-se cel mai mare număr al acestora de la începutul implementării programului, respectiv anul 2017.

Prin urmare, bugetul schemei a fost repartizat către 17.386 beneficiari eligibili, rezultând un cuantum per beneficiar de 2.270,62 euro/beneficiar (10.784,54 lei/beneficiar).

"În comparaţie cu anul 2019, în acest an numărul beneficiarilor din ciclul I de producţie a crescut cu circa 21 %, respectiv de la 14.405 la 17.386.", se mai spune în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453868.17RON
1 ETH = 15627.52RON
1 LTC = 498.39RON
1 XRP = 11.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel