Luna mai, un dezastru pentru petrol. De șapte ani nu a mai fost așa

Simona Haiduc |
Data publicării:
Situația geopolitică își spune cuvântul
Situația geopolitică își spune cuvântul

Cursul petrolului era orintat în scădere pe piețele asiatice pe fondul temerilor privind cererea mondială de aur negru, îngrijorări generate de continuarea războiului comercial dintre Statele Unite și China, dar și ofensiva lansată de Washington împotriva Mexicului, relatează agențiile de presă.

Astfel, țițeiul american marca ”light sweet crude” (WTI), de referință pe piața de dincolo de Ocean, a pierdut, la contractele cu furnizare în luna august, 0,49 de dolari, ajungând la 53,01 dolari/baril. La rândul său, petrolul Brent, de referință în Europa, a cedat 0,83 dolari, coborând la 61,16 dolari/baril.

Evoluția de luni vine ca o prelungire a prăbușirii de săptămâna trecută, când, numai vineri Brendul s-a depreciat cu 2,38 de dolari/baril, în cazul WTI, scăderea fiind de 3,09 dolari/baril. În pofida apelurilor la dialog, președintele Donald Trump și-a continuat duminică atacurile împotriva Mexicului pe tema migrației clandestine.

”Luna mai a fost dezastruoasă pentru prețurile la petrol, fiind cea mai proastă lună de mai din ultimii șapte ani, într-un moment în care perspectivele creșterii mondiale se topesc pe fondul escaladării războaielor comerciale”, a comentat Edward Moya, analist la OANDA.

Citește și Tensiuni pe piața petrolului. Cum ar putea evolua prețul aurului negru

Potrivit expertului, ”petrolul a pierdut, practic, tot ce a câștigat, din punctul de vedere al prețului, sub efectul creșterii producției decisă de OPEC și de alți mai producători mondiali, inclusiv Rusia. Riscurile geopolitice se mențin la cote ridicate, iar cererea pe piața petrolului este în cădere liberă”, a adăugat analistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 408879.92RON
1 ETH = 7720.93RON
1 LTC = 365.05RON
1 XRP = 9.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel