Ludovic Orban. ANUNȚ legat de pensii. Se va întâmpla la toamnă

Mara Ivan |
Data publicării:
Premierul Orban nu a oferit toate detaliile
Premierul Orban nu a oferit toate detaliile

Premierul Ludovic Orban a anunțat luni seară că, din toamnă, pensiile românilor vor fi majorate, fondurile aferente fiind prevăzute în bugete. Șeful Guvernului a evitat să precizeze însă un detaliu.

Orban nu a spus cu cât vor crește pensiile, acest urmând să fie stabilit în urma unei analize și în funcție de evoluția economiei românești, precum și a încasărilor bugetare. Totul va depinde de modul în care va evolua economia, a subliniat premierul, citat de Medifax.

„Despre pensii am să dau un răspuns clar. Ne dorim creșterea pensiilor, vom crește pensiile, ăsta e obiectivul nostru, noi am prevăzut sumele de bani. Pe de altă parte, trebuie să facem o analiză foarte riguroasă a contextului economic, a evoluției economiei românești, a încasărilor bugetare. După primul semestru, după primele șase luni, Ministerul Finanțelor are obligația să facă raportul privind evoluția economiei și bugetului din România și pe baza datelor respective vom lua toate deciziile și le vom anunța public”, a spus Orban.

Citește și Eliminarea restricțiilor de circulație. Nu se renunță la toate

Orban a precizat că Guvernul își dorește să crească pensiile „astfel încât ele să poată să fie plătite nu numai anul ăsta, 4 luni de zile, ci să poată să fie plătite în toți anii care vor veni”.Întrebat, în continuare, dacă majorarea pensiilor va fi cu 40%, așa cum au fost discuțiile inițiale, premierul nu a dat un răspuns concret.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.6187
Diferența 0.0014
Zi precendentă 4.6173
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.6187 RON
GBP flag1 GBP = 5.9795 RON
CHF flag1 CHF = 5.2332 RON
AUD flag1 AUD = 2.9091 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2252 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4398 RON
SEK flag1 SEK = 0.4596 RON
XAU flag1 XAU = 456.5018 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389550.58RON
1 ETH = 8760.06RON
1 LTC = 403.91RON
1 XRP = 10.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel