Londra îngheață 350 miliarde de dolari din ”fondul de război” al lui Putin

Simona Haiduc |
Data publicării:
Leul s-a depreciat, luni, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Leul s-a depreciat, luni, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Există oare ceva care l-ar putea determina pe liderul de la Kremlin să-și revină în fire și să oprească războiul din Ucraina? Fiicele lui au fost pedepsite, colaboratorii lui la fel, poporul lui suferă din cauza sancțiunilor internaționale, industria se îndreaptă spre prăpastie, dar Vladimir Putin continuă să nu vadă și să nu audă nimic.

Lăsând la o parte detaliile despre averea inimaginabilă a lui Putin despre care apar noi și noi detalii, trecând peste informațiile potrivit cărora țarul de la Kremlin și-ar fi schimbat, în ultimul timp, majoritatea colaboratorilor, rămâne întrebarea până unde va merge președintele rus în nebunia lui. Oare chiar nu înțelege că va ieși din istorie pe ușa din dos, ca un individ care nu merită nici măcar să fie pomenit în manualele școlare decât la capitolul ”mari criminali” ai lumii? 

Timpul va clarifica, probabil, multe dintre necunoscutele legate de comportamentul actual al liderului de la Kremlin. Deocamdată însă, în Ucraina mor oameni: mor ucraineni absolut nevinovați, mor soldați ucraineni care-și apără țară, mor militari ruși trimiși de Putin într-un război fără noimă. 

Într-o nouă încercare de a stăvili pofta imperialistă a liderului rus, Londra a anunțat, prin vocea ministrului de Externe al Marii Britanii, că va îngheța ”350 de miliarde de dolari din valută străină a regimului rus, "tezaurul de război" al președintelui Vladimir Putin. O sumă care, după cum a precizat Liz Truss, reprezintă "mai mult de 60% din cele 604 miliarde de dolari în valută ale regimului de la Moscova. 

"Până în prezent, sancțiunile noastre au avut un efect descurajator asupra celor care alimentează și finanțează mașina de război a lui Putin. Săptămâna aceasta vom anunța că am înghețat peste 350 de miliarde de dolari din fondul de război al lui Putin", a declarat ea într-o conferință de presă comună cu omologul său polonez Zbigniew Rau.

"Înapoi în epoca sovietică"

"Rezervele indisponibile, sancțiunile noastre coordonate împing economia rusă înapoi în epoca sovietică. Dar putem și trebuie să facem mai mult", a declarat Truss.

Ea a mai spus că va cere partenerilor din NATO și G7 să impună noi sancțiuni, inclusiv interzicerea navelor rusești în porturi, "sancționarea industriilor care umplu fondul de război al lui Putin și convenirea unui calendar clar pentru eliminarea importurilor de petrol, cărbune și gaze rusești.

Ea s-a declarat șocată de "imaginile de la Bucea", un oraș situat la nord-vest de Kiev, unde au fost găsite numeroase cadavre la sfârșitul săptămânii trecute, după retragerea Rusiei din împrejurimile capitalei. "Acestea sunt acte îngrozitoare de genul celor pe care credeam că le-am lăsat în urmă în secolul XX", a spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451174.44RON
1 ETH = 15955.47RON
1 LTC = 473.67RON
1 XRP = 10.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel