Cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată. Potrivit unui proiect de lege pentru aprobarea OUG nr. 56/2022 privind unele măsuri de eficientizare a activităţii turistice aferente sezonului turistic estival 2022 pe litoralul Mării Negre, adoptat cu majoritate de voturi de plenul Camerei Deputaţilor, suprafeţele de plajă nou create pot fi atribuite direct unor operatori economici
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii atribuirii directe a suprafeţelor de plajă nou create, ca urmare a implementării proiectului "Reducerea eroziunii costiere", operatorilor economici care au încheiate contracte de închiriere a plajelor aflate în vecinătatea vestică a acestor suprafeţe, pentru sezonul estival 2022, prin derogare de la prevederile art.333 alin.(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ - alineat care prevede că închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se face pe bază de licitaţie publică.
Licitația pentru plaje a ajuns în a doua etapă
Perioada de depunere a ofertelor se va încheia mâine, fiind vizate sectoarele de plajă rămase neînchiriate în toate staţiunile de la Marea Neagră. Prima procedură de licitaţie a fost organizată în lunile martie - aprilie, iar în urma acesteia au fost atribuite peste 80% din sectoarele de plajă.
Reprezentanţii Asociaţiei Patronale Resto Constanţa au atras atenţia că organizarea cu întârziere a acestor licitaţii va face aproape imposibilă amenajarea la timp a plajelor pentru actualul sezon estival, transmit colegii de la Radio Constanţa. ... Citește mai departe AICI
Plajele de pe litoral sunt la București! Corina Martin (FPIOR): Se duc ”lupte la baionetă”
”Eu cred, totuși, că ne întoarcem la un an normal. Noi, operatorii ne pregătim, autoritățile mai puțin. Suntem critici din acest punct de vedere, mai ales că avem în continuare probleme foarte mari legate de plaje. Am traversat în ultimele luni o luptă la baionetă, dacă putem spune așa, cu Administrația Apele Române, cei care, de fapt, gestionează, administrează, practic, plajele de pe litoralul românesc. Atenție! Deși se află pe teritoralul județului Constanța, plajele nu sunt în administrarea primăriilor de pe litoral, așa cum noi spunem de foarte mulți ani că ar fi firesc și așa cum a și fost până în 2006. În 2006, ministrul Mediului de atunci a venit și a luat plajele la București, unde au și rămas. Așa se face că toate deciziile se iau la Ministerul Mediului fără nici o legătură, din păcate, cu Ministerul Turismului. Și ceea ce s-a întâmplat acum, la atâți ani de la acel moment, ne-a dovedit că suntem în același punct mort. .... Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.