Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproape 118 milioane de lei (23,7 milioane de euro).
Indicele principal BET a consemnat o scădere de 0,87%, până la 15.396,21 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, s-a depreciat cu 0,83%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în coborâre cu 0,83%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,72%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a "pierdut" 0,74% din valoare, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 0,73%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe minus cu 0,53%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Hidroelectrica, cu 27,3 milioane de lei, Banca Transilvania - 13,1 milioane de lei şi OMV Petrom - 9,8 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf (+2,68%), Prefab (+2,01%) şi Alro (+1,99%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-14,8%), Altur (-4,24%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-3,38%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.