Liderii europeni n-au ajuns la un acord privind obiectivul: ''zero emisii de carbon cu efect de seră''

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Se analizează impactul taxării carbonului
Se analizează impactul taxării carbonului

Liderii europeni nu au reuşit la summitul desfăşurat joi să ajungă la un acord privind o ţintă de ''zero emisii de carbon cu efect de seră'' pentru anul 2050, afirmă surse europene citate de agenţia DPA, după ce Polonia, Ungaria şi Republica Cehă s-au opus ferm unui astfel de obiectiv. 

Un text de compromis convenit de liderii europeni menţionează obiectivul neutralităţii nete a emisiilor de carbon în conformitate cu Acordurile de la Paris privind schimbările climatice, dar ţinta anului 2050 este menţionată doar într-o notă de subsol. Neutralitatea netă presupune reducerea emisiilor şi compensarea lor prin măsuri precum captarea carbonului sau plantarea de arbori. 

Citește și China a deturnat o pare din traficul european de mobil. E grav!

Premierul polonez Mateusz Morawiecki declarase anterior că ţara sa va respinge planul Uniunii Europene care stabileşte atingerea în anul 2050 a obiectivului ''zero emisii de carbon cu efect de seră'', dacă nu va fi creat în paralel şi un mecanism de compensare. Conform unei surse diplomatice, poziţia Poloniei a fost sprijinită de Ungaria, Republica Cehă şi, într-o măsură mai mică, de Estonia. 

Şeful executivului polonez a estimat că Bruxelles-ul nu poate să decidă pur şi simplu înăsprirea obiectivelor privind emisiile de carbon şi că un mecanism de compensare a pierderilor ar trebui să fie soluţia rezonabilă care să ajute statele mai sărace ale UE să îndeplinească aceste obiective. 

Mai multe state est-europene membre ale UE se bazează în continuare foarte mult pe combustibilii fosili şi se tem că stabilirea unor obiective prea ambiţioase la capitolul emisiilor de carbon le-ar putea afecta competitivitatea economică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496720.10RON
1 ETH = 15675.74RON
1 LTC = 609.10RON
1 XRP = 15.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel