Licitație controversată. Critici după vânzarea unei lucrarări a lui Rubens

DCBusiness Team |
Data publicării:
Lucrarea lui Rubens
Lucrarea lui Rubens

O operă de artă realizată de maestrul flamand Rubens a fost adjudecată miercuri în schimbul sumei de 8,2 milioane de dolari la o licitaţie controversată organizată la New York, unele voci estimând că familia regală, proprietara operei, ar fi trebuit să ofere mai întâi ocazia muzeelor din Olanda să achiziţioneze lucrarea. 

Acest studiu de o dimensiuni excepţionale (49 cm x 31 cm), în care este reprezentat un tânăr cu braţele ridicate, destinat să pregătească tripticul ''The elevation of the cross'' (aproximativ 1610), a fost achiziţionat în 1838 de Willem al II-lea al Ţărilor de Jos, notează AFP. 

Spre deosebire de cele mai multe monarhii, în Olanda există o distincţie între patrimoniul naţional şi cel al suveranilor ţării. 

Averea familiei regală a fost estimată în 2011 la 220 milioane de dolari de revista Forbes. 

În ultimele săptămâni, anunţul vânzării prin licitaţie a mai multe opere de artă din colecţia casei regale a suscitat critici din partea muzeelor olandeze. Potrivit acestora, prinţesa Christina, deţinătoarea lucrării semnată de Rubens, ar fi trebuit mai întâi să le propună lor achiziţia înainte de a o scoate la vânzare la licitaţii din străinătate. Aceasta este o datorie morală, consideră muzeele, care estimează că lucrarea lui Rubens face parte din patrimoniul cultural olandez. 

Citește și: Se reeditează cea mai excentrică carte de bucate. Autorul, Salvador Dali


Voci din grupul social-liberal D66, membru al guvernului de coaliţie, şi-au exprimat de asemenea rezervele înainte ca ministrul Culturii, din acelaşi partid politic, să întrerupă dezbaterea afirmând că decizia de a vinde o operă de artă aparţine proprietarului său. 

Premierul Mark Rutte a estimat la rândul său că aceasta este o ''chestiune privată''. 

''Există o distincţie importantă ce trebuie făcută în măsura în care desenul aparţine unei colecţii private şi unui particular'', a explicat pentru AFP Greg Rubenstein, responsabil din cadrul casei Sotheby's, care a organizat licitaţia. "Proprietarul poate face orice doreşte, inclusiv să o vândă", a adăugat acesta. 

Citește și:  Colecție importantă de artă românească, scoasă la licitație


Miercuri, după câteva minute febrile marcate de un duel între un cumpărător din sală şi un altul prezent la telefon, desenul a fost adjudecat cu 7 milioane de dolari - 8,2 milioane de dolari cu taxe şi comisioane. Cu mult peste suma estimată de Sotheby's, între 2,5 şi 3,5 milioane de dolari. 

Recordul precedent stabilit de un tablou al maestrului olandez a fost înregistrat în urma unei vânzări organizată de Christie's la Londra în 2014: 3,2 milioane de lire sterline (5,5 milioane de dolari) pentru "Samson and Delilah''

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.7959
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.7849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7959 RON
GBP flag1 GBP = 5.9541 RON
CHF flag1 CHF = 5.2638 RON
AUD flag1 AUD = 2.9822 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3111 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4339 RON
XAU flag1 XAU = 430.9044 RON
Monede Crypto
1 BTC = 499927.83RON
1 ETH = 16046.41RON
1 LTC = 623.32RON
1 XRP = 14.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17055.580.25%
BET-BK3199.490.20%
BET-EF925.800.18%
BET-FI62906.22-0.08%
BET-NG1232.030.29%
BET-TR37610.400.25%
BET-TRN36557.230.25%
BET-XT1470.840.22%
BET-XT-TR3188.410.22%
BET-XT-TRN3105.720.22%
BETAeRO886.830.18%
BETPlus2520.080.27%
RTL38045.010.34%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Comunicate de presa

Tudor Manea

eMAG și HeyBlu anunță achiziția Orange Money

eMAG și HeyBlu, companie de servicii...

Transelectrica

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel