Creșterea competitivității este o componentă vitală a dezvoltării economice pe baze sustenabile pentru că susține exporturile și eficiența mecanismelor de piață interne, contribuie la stabilitatea prețurilor, îmbunătățește rezultatele financiare ale firmelor sporindu-le capacitatea de finanțare internă și de accesare a finanțării externe, iar pe termen lung, este o componentă în panelul larg de factori ce facilitează creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare a angajaților, susținând consumul acestora. În fapt, o creștere a productivității duce și la o creștere a competitivității economiei respective, cu impact important asupra echilibrelor macroeconomice.

Astfel se închide un cerc virtuos la nivelul întregii economii și la nivelul societății, deoarece creșterea economică antrenată de sporirea eficienței generează resurse suplimentare, atât pentru sectorul privat, cât și pentru cel public. Acestea pot fi direcționate spre cercetare, educație, sănătate, cultură, siguranță publică, cu efect de creștere în continuare a nivelului capitalului tehnologic și a bunăstării salariaților, generând noi premise pentru sporirea în continuare a competitivității.

Productivitatea muncii este unul dintre determinanții importanți ai competitivității (alături de nivelul tehnologic, costul finanțării etc), acționând în principal asupra costurilor de producție, ceea ce permite companiilor să consolideze sau să câștige cotă de piață având produse mai ieftine la un nivel comparabil de calitate în raport cu concurența.

La nivel global și european se menține preocuparea pentru creșterea în continuare a productivității, inclusiv în țările avansate din punct de vedere economic și cu atât mai mult în economii aflate în dezvoltare, așa cum este și situația României, care, din această perspectivă, se plasează încă sub media UE, așa cum vom observa din datele prezentate în continuare. Totodată, stimularea productivității și dezvoltarea capitalului uman se numără printre obiectivele menționate de OECD în cadrul procesului de aderare a României la această organizație.

Pentru a declanșa și întreține o dinamică favorabilă a productivității muncii este necesar să vedem mai întâi de la ce nivel plecăm, ce eventuale bariere sunt de înlăturat și prin ce măsuri se poate întreține acest proces de acumulări graduale și consecvente pe parcursul unor orizonturi lungi de timp.

Datele Eurostat prelucrate și ilustrate în Figura 1 de mai jos arată că România avea în anul 1995 cel mai redus nivel al productivității orare în termeni nominali exprimate ca procent din media la nivelul Uniunii Europene, respectiv 23,7 la sută. Pe parcursul următorilor 6 ani, până în 2001, nivelul productivității orare în România raportate la media UE a înregistrat chiar o ușoară scădere, ajungând la circa 23,6 la sută.

Începând însă cu anul 2002 este vizibilă în date și pe graficul de mai jos o îmbunătățire în termeni relativi a productivității, probabil inclusiv ca efect al transformărilor economice susținute prin programele din perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană (PHARE, ISPA etc). Acestea, împreună cu consolidarea bazelor mecanismelor de piață, deschiderea economiei către investițiile străine, importul de tehnologie și numeroși alți factori au contribuit la declanșarea unui trend ascendent accelerat al productivității, care a continuat timp de două decenii. Astfel, în următorii 6 ani, productivitatea orară în România raportată la media blocului european s-a dublat, atingând 47,6 la sută în anul 2008 (la un an de la aderarea oficială la Uniunea Europeană). Totodată, pe un orizont de 20 de ani, productivitatea muncii raportată la media UE a crescut de 3 ori, situându-se la 71,7 la sută în anul 2022.

Tot în Figura 1 observăm că în 1995 și chiar până în 2001, decalajul în ceea ce privește nivelul productivității orare raportate la media UE dintre România pe de o parte și Bulgaria, Cehia, Ungaria și Polonia, pe de altă parte, era foarte mare. Din 2001, ritmul accelerat și consecvent al creșterii productivității înregistrat în România, coroborat și cu unele evoluții nefavorabile din anumite perioade consemnate de unii dintre vecinii noștri, a făcut ca în 2017 acest decalaj să fi fost deja recuperat în cea mai mare parte, iar performanța relativă mai bună a României a continuat și ulterior acestui an. Astfel, în 2022, nivelul de productivitate din România era superior celui din Bulgaria și Polonia, dar și față de Grecia, Croația, Letonia sau Portugalia, fiind totodată apropiat de cel al Ungariei, Lituaniei, Estoniei și Slovaciei.

Figura 1. Productivitatea orară în termeni nominali exprimată ca procent din media UE-27 (la paritatea puterii de cumpărare, perioada 1995 - 2022)

Citeşte mai departe întreaga analiză realizată de către Leonardo Badea, aici. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.