Ce prevede Legea picnicului
Legea 54/2012 stabilește două zone în care se poate organiza un picnic:
a) zone special amenajate pentru activitățile de picnic - zonele aparțînând domeniului public ori privat al statului și/sau al unităților administrativ-teritoriale, dotate cu utilități și facilități pentru desfășurarea activităților de picnic și în care aprinderea focului este permisă;
b) zone indicate pentru activitățile de picnic - zonele indicate în planurile de zonificare ale parcurilor aflate în intravilanul localităților, precum și zonele limitrofe pădurilor situate în intravilanul localităților, în care sunt permise activități de picnic, cu excepția aprinderii focului;
Obligațiile celor care participă la astfel de activități
Legea prevede următoarele reguli și amenzi:
a) să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcțiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări – pentru nerespectarea acestei prevederi, amendă este de la 100 lei la 500 lei;
b) să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate – în caz contrar, amendă de la 200 lei la 2.000 lei;
c) să depună selectiv deșeurile de ambalaje în containerele inscripționate corespunzător categoriei de deșeuri, în conformitate cu regulile privind colectarea selectivă – nerespectare/amendă de la 100 lei la 500 lei;
d) să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să îl supravegheze în permanentă – nerespectare/amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
e) să respecte orarul de desfășurare a activității – nerespectare / amendă de la 100 lei la 200 lei;
f) să lase locul în care au desfășurat activitatea de picnic curat și nealterat – nerespectare/amendă de la 300 lei la 3.000 lei;
g) să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop – nerespectare / amendă de la 100 lei la 200 lei;
h) să folosească pentru satisfacerea necesităților fiziologice doar locurile special amenajate – nerespectare/amendă de la 100 lei la 200 lei;
i) să nu folosească produse de igienă personală la o distanță mai mică de 30 m față de cursurile de apă – nerespectare/amendă de la 100 lei la 200 lei;
j) să nu spele obiectele care au deservit activității de picnic în apele din vecinătatea locației; împrăștierea pe sol a apei uzate rezultate în urmă activității de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătate sunt interzise – nerespectare / amendă de la 100 lei la 200 lei;
k) să nu hrănească animalele sălbatice – nerespectare / amendă de la 200 lei la 400 lei;
l) să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural și/sau construit – nerespectare /amendă de la 200 lei la 400 lei;
m) să nu posteze semne sau mesaje – nerespectare /amendă de la 200 lei la 400 lei;
n) să păstreze liniștea și să nu deranjeze comunitățile locale, viață sălbatică sau alți vizitatori – nerespectare /amendă de la 200 lei la 400 lei;
o) să nu arunce țigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate – nerespectare/ amendă de la 300 lei la 3.000 lei;
p) să respecte ordinea publică și bunele moravuri, conform prevederilor legislației în vigoare – nerespectare/amendă de la 300 lei la 3.000 lei;
q) să nu desfășoare activități de picnic în afară incintei – nerespectare/ amendă de la 1.000 la 3.000 lei;
Cine poate aplica amenzile
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, autoritățile administrației publice locale și personalul împuternicit al acestora, precum și de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum și de către agenții Poliției locale, conform competențelor stabilite prin lege.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.