Cuantumul pensiei se va determina prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă (VPR), care la data intrării în vigoare a noii Legi privind sistemul public de pensii este de 81 lei, se arată în proiectului de Lege privind sistemul public de pensii, publicat marţi seara de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
Cum se determină acest punct
VPR este determinat prin împărţirea valorii punctului de pensie din anul 2023, adică 1.785 de lei, la 25, care reprezintă nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, potrivit proiectului de lege privind sistemul public de pensii, publicat marţi seara de MMSS . În proiect se precizaeză că la determinarea cuantumului pensiei , fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.
Potrivit proiectului de lege, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
" Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică", se menţionează în proiectul de lege.
Punctul de pensie
În situaţia în care unul dintre indicatorii are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de referinţă se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă, iar dacă toţi indicatorii au valori negative se păstrează ultima valoare a punctului de referinţă. Potrivit documentului, în anul 2024 valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% şi este de 2032 lei. "Începând cu anul 2025 procentul de majorare (...) nu poate fi mai mare decât procentul de creştere al veniturilor din contribuţiile de asigurări sociale la buget sau rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent, situaţie în care se acordă procentul cel mai avantajos", se arată în proiect.
Numărul total de puncte realizat de asigurat se obţine din însumarea punctajelor anuale ale acestuia şi a numărului de puncte de stabilitate.
Cum se stabilește punctajul anual
Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic. Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat în peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte stabilitate astfel: 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani; 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani; un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.
Stagiile de cotizare contributive prevăzute sunt cele realizate în sistemul public de pensii. Numărul de puncte de stabilitate se acordă proporţional şi pentru fracţiunile de an.
"Prevederile alin. (3) - (5) nu se aplică pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv", se maia artă în document.
În situaţia asiguraţilor care, în aceeaşi perioadă de timp, pe lângă veniturile de natura celor prevăzute de Codul fiscal pentru care s-a datorat contribuţia de asigurări sociale, dovedesc şi venituri asigurate în baza unui contract de asigurare socială, la determinarea punctajului lunar se au în vedere veniturile lunare asigurate cumulate. În cazul persoanelor care au încheiat contractul de asigurare prevăzut la art. 6 alin. (3), punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul în care s-a încheiat contractul de asigurări sociale.
Punctajul lunar calculat în condiţiile alin. (7) se atribuie pentru fiecare lună calendaristică prevăzută în contractul de asigurare socială pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale. La calcularea punctajelor anuale, a punctajului lunar şi a numărului total de puncte realizat se utilizează 5 zecimale.
O situație aparte
"În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile prezentei legi se diminuează cu raportul dintre cota de contribuţie de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de către asigurat, prevăzută de Codul fiscal, din care s-a dedus cota de contribuţie aferentă fondului de pensii administrat privat şi cota de contribuţie prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale", precizează documentul.
Pentru perioadele asimilate, la determinarea punctajului lunar al asiguratului se utilizează cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, în situaţiile prevăzute la articolele specifice. 14 alin. (1) lit. c) şi d). Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a), b) şi e) punctajul lunar este de 0,25 puncte.
"În cazul persoanelor care se regăsesc, concomitent, în două sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (1), se ia în considerare punctajul lunar cel mai avantajos, corespunzător uneia dintre perioadele asimilate stagiului de cotizare. În cazul persoanelor care se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) şi care, în aceeaşi perioadă, au realizat, conform legii, stagii de cotizare ca urmare a încadrării într-o formă de asigurare obligatorie sau facultativă, la calculul punctajului lunar al asiguratului se ia în considerare câştigul brut lunar realizat/ venitul lunar asigurat.
Pentru stagiul potenţial, acordat persoanelor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de: 0,25 puncte pentru gradul I de invaliditate; 0,20 puncte pentru gradul II de invaliditate; 0,10 puncte pentru gradul III de invaliditate.
Perioade de șomaj
Proiectul de lege prevede ca pentru perioadele în care persoana a fost şomer, la determinarea punctajului lunar se iau în considerare drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale. Pentru perioadele în care persoana a beneficiat de plăţi compensatorii, pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale.
Grupe de muncă
Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă,potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale, beneficiază de un număr suplimentar de puncte, după cum urmează: 0,25 puncte pentru fiecare lună în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii; 0,50 puncte pentru fiecare lună în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii.
Persoanele prevăzute la art. 52 lit. a) şi art. 53 beneficiază de 0,50 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap, respectiv deficienţă vizuală gravă. Persoanele prevăzute la art. 52 lit. b) beneficiază de 0,25 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap.
Citește și Vârsta de pensionare. Ce limite propune noua Lege a pensiilor
Citește și Noile măsuri fiscale care intră în vigoare începând de astăzi, 1 noiembrie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.