Legea Offshore. OMV amână investiția în exploatarea gazului din Marea Neagră

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

OMV amână decizia de a investi în exploatarea din Marea Neagră până anul viitor din cauza întârzierii luării unei decizii din partea guvernului României, de a stabilii condițiile cadru, a explicat pentru Reuters CEO-ul OMV Rainer Seele.

Exploatarea zăcământului Neptun din Marea Neagră este un joint venture între OMV Petrom și ExxonMobil și este prima expoatare de mare adâncime în apele românești.

Camera Deputaților a aprobat miercuri legea offshore, însă Rainer Seele a spus, în timpul unui panel care a avut loc la Viena, că legea a prea târziu.

”Nu putem lua o decizie de investiție la Petrom în acest trimestru așa cum planificasem”, a spus Seele și a adăugat că OMV trebuie să evalueze condițiile pentru ceea ce compania a descris ”o investiție de un miliard”, iar decizia va fi luată anul viitor.

”Suntem foarte îngrijorați în legătură cu faptul că vom fi restricționați în comercializarea gazului”, a spus Seele și a adăugat că ”Libertatea de comercializare este foarte importantă”.

Seele a mai subliniat faptul că România este deja aproape în totalitate independentă energetic față de alte țări din regiune.

Statul importă mai puțin de 10% din gazul necesar din Rusia, iar restul este produs local de Romgaz și Petrom.

În anul 2012, OMV și ExxonMobil au descoperit un zăcământ de 42-84 miliarde de metri cubi de gaz, aflat la 170 km de mal.
51% din acțiunile OMV Petrom sunt deținute de OMV iar România deține 20,6 %.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 416767.32RON
1 ETH = 7888.71RON
1 LTC = 377.97RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel