Legea consumatorului vulnerabil, promulgată. Cine și cât primește de la stat

DCBusiness Team |
Data publicării:
Undă verde pentru acordarea de ajutoare pentru încălzire
Undă verde pentru acordarea de ajutoare pentru încălzire

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. 

Legea a fost transmisă joi de Parlament pentru promulgare.Camera Deputaţilor a adoptat pe 7 septembrie, în calitate de for legislativ decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil, stabilind că va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021.

Actul normativ are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurilor de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei.

Măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare. Ele se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.

Potrivit legii, "consumator vulnerabil de energie, denumit în continuare consumator vulnerabil - persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale".

Citește și Plafonarea prețului la energie. Virgil Popescu: Îmi mențin părerea

Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de: a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale; b) 500 lei/lună, pentru energie electrică; c) 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Familiile şi persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri. În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

Proiectul, iniţiat de Guvern, a intrat în procedură parlamentară în luna aprilie, a fost adoptat în 15 mai de Senat şi în 7 septembrie de Camera Deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466597.59RON
1 ETH = 16418.62RON
1 LTC = 498.87RON
1 XRP = 11.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel