Kuleba spune că Putin "va putea sărbători" dacă UE nu se pune de acord cu privire la embargoul asupra petrolului rusesc

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Absenţa unui embargo asupra petrolului rusesc în viitorul pachet de sancţiuni al UE împotriva Moscovei ar constitui o ruptură a unităţii europene în susţinerea faţă de Kiev, a declarat vineri şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, relatează AFP.

"Dacă acest pachet este adoptat fără un embargo asupra petrolului, cred că preşedintele Putin va putea sărbători, pentru că va fi prima dată când unitatea Uniunii Europene va fi ruptă din cauza poziţiei unei singure ţări, Ungaria", a spus Kuleba, invitat la o reuniune a şefilor diplomaţiilor din G7 de la Wangels, în nordul Germaniei.

Propunerea înaintată miercurea trecută de Bruxelles Celor 27 prevede o încetare a importurilor de ţiţei rusesc în termen de şase luni şi de produse rafinate, în special motorină, până la sfârşitul lui 2022. Ţară dependentă de achiziţiile de hidrocarburi din Rusia, Ungariei i s-a propus o derogare, dar a considerat-o insuficientă.

Citeşte şi: Termoenergetica anunță lucrări în mai multe zone din București

Spunând că Bruxellesul a depăşit o "linie roşie", premierul naţionalist Viktor Orban respinge astfel actuala variantă a sancţiunilor, care necesită unanimitatea celor 27 state din UE. Kuleba a considerat argumentele economice invocate de Budapesta puţin convingătoare. "Vedem că există mai multe argumente politice decât economice în poziţia Ungariei", a afirmat el.

Un veto al Ungariei care să împiedice instituirea embargoului "ar provoca multe pagube Uniunii Europene" şi ţările sale membre "trebuie să facă totul pentru a-l evita", a mai spus el, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413418.06RON
1 ETH = 7847.07RON
1 LTC = 376.98RON
1 XRP = 10.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17403.16-0.16%
BET-BK3240.51-0.53%
BET-EF947.35-0.19%
BET-FI60242.94-0.58%
BET-NG1256.41-0.30%
BET-TR38376.89-0.16%
BET-TRN37302.22-0.16%
BET-XT1488.63-0.23%
BET-XT-TR3226.95-0.23%
BET-XT-TRN3143.31-0.23%
BETAeRO844.490.76%
BETPlus2564.26-0.21%
RTL38789.85-0.31%

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel