Kremlinul, revoltat de 'ingerința' CEDO în cazul Navalnîi

Este unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Putin
Este unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Putin

Rusia a acuzat joi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de ingerinţă în sistemul său judiciar pentru că a dispus cu o zi în urmă eliberarea imediată a opozantului rus Aleksei Navalnîi, vizat în vară de o tentativă de otrăvire cu o substanţă considerată armă chimică, în prezent încarcerat. Kremlinul califică drept 'ilegală' dispoziţia CEDO, potrivit Agerpres.

'Este o decizie ilegitimă, este o tentativă foarte serioasă de ingerinţă în afacerile judiciare ruse, ceea ce din punctul nostru de vedere este inacceptabil', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în videoconferinţa sa de presă zilnică.

CEDO ceruse în urmă cu o zi eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi ca măsură de precauţie, argumentând că viaţa opozantului rus este posibil să fie în pericol.

'Graba luării unei astfel de decizii şi evident părtinirea clară în luarea unei astfel de decizii ridică multe întrebări', a spus Peskov.

Întrebat dacă din cauza acestei decizii a CEDO cu privire la Navalnîi Rusia ia în calcul retragerea din Consiliul Europei sau se aşteaptă la sancţiuni din partea acestui organism, Peskov a negat. 'Nu, nu căutăm niciun fel de confruntare', a adăugat el.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a exclus ca preşedintele rus Vladimir Putin să se adreseze Curţii Constituţionale a Rusiei pentru a se consulta cu privire la respectarea sau nu a deciziei CEDO, făcând referire la declaraţiile făcute miercuri de ministrul justiţiei rus, Konstantin Ciuicenko.

Cererea judecătorilor CEDO este 'ceva fără precedent', întrucât, în primul rând, este o 'intervenţie clară şi grosolană în funcţionarea sistemului judiciar al unei ţări suverane şi, în al doilea rând, este o cerere nefondată şi nelegitimă', declarase Ciuicenko.

Ministrul a subliniat că rezoluţia CEDO nu citează 'nicio dovadă şi nicio normă care să permită instanţei să ia această decizie'. El a adăugat că, între altele, cererea de eliberare a lui Navalnîi a fost făcută ştiindu-se că nu va putea fi respectată, întrucât 'conform legislaţiei ruse nu există motive legale pentru eliberarea acelei persoane'.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat că rezoluţia CEDO este 'încă un element al campaniei de presiune' împotriva Rusiei şi un element de 'ingerinţă' în afacerile sale interne.

'Este o contradicţie cu dreptul internaţional, ale cărei consecinţe nu le cântăreşte CEDO'', a spus ea.

În declaraţiile sale, Rusia se sprijină pe noua sa constituţie care pune jurisdicţia naţională mai presus de dreptul internaţional, potrivit DPA.

Aleksei Navalnîi (44 de ani) a fost arestat la 17 ianuarie la punctul de control al paşapoartelor pe un aeroport din Moscova la revenirea sa din Germania, unde a primit îngrijiri după ce fusese otrăvit cu agent neurotoxic din familia Noviciok de uz militar, pentru care el l-a învinuit direct pe preşedintele Vladimir Putin.

Cu puţin peste două săptămâni în urmă, justiţia rusă a transformat în sentinţă cu executare pedeapsa de 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare la care Navalnîi fusese condamnat în 2014 pentru delapidare. În cadrul procesului respectiv, Navalnîi a stat 10 luni în arest la domiciliu, perioadă care va fi dedusă din pedeapsa sa, rămânându-i să execute doi ani şi opt luni de închisoare. Modificarea sentinţei a intervenit după ce instanţa a decis că opozantul a încălcat condiţiile de eliberare după condamnarea cu suspendare în 2014. CEDO a calificat procesul drept arbitrar şi a ordonat Rusiei să despăgubească financiar opozantul.

Sâmbătă, Curtea de la Moscova va examina recursul prezentat de opozantul rus împotriva sentinţei. În aceeaşi zi, Navalnîi va avea a doua şedinţă de judecată în care este acuzat că a defăimat un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial. În acest caz, el riscă o amendă care poate merge până la 1 milion de ruble sau 240 de ore de muncă în folosul comunităţii. Parchetul rus ceruse marţi amendarea opozantului rus cu 950.000 de ruble (aproximativ 13.000 de dolari sau 10.600 de euro)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506037.85RON
1 ETH = 16454.56RON
1 LTC = 593.99RON
1 XRP = 15.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel