Klaus Iohannis: Românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai

DCBusiness Team |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai şi a îndemnat autorităţile să folosească toate instrumentele disponibile în acest sens.

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut joi, 1 decembrie 2022, la Palatul Cotroceni, un discurs în cadrul recepției oferite cu prilejul Zilei Naționale a României.

Vă prezentăm în continuare textul discursului:

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Dragi români,

Celebrăm astăzi momentul istoric în care visul de secole al poporului nostru a devenit realitate. Cu emoție și recunoștință, evocăm amintirea celor care, însuflețiți de patriotism și conduși de viziunea unei națiuni moderne, au înfăptuit Unirea la Chișinău, la Cernăuți, la Iași, la Alba-Iulia și la București.

Valorile și idealurile în care au crezut și pentru care s-au jertfit înaintașii noștri în Primul Război Mondial, pe Jiu, la Dragoslavele ori în bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz sunt temelia României puternice. Aceste valori și idealuri ne-au dat mereu forța de a merge înainte, chiar și în cele mai dificile vremuri.

Însă tocmai astfel de puncte de cotitură ne arată care ne sunt adevăratele repere, clarifică diferența dintre bine și rău și ne determină să ne asumăm principiile în care credem.

Dificultățile ne întăresc și dau semnificație mesajului Zilei noastre Naționale peste generații, și anume că, în momentele majore ale istoriei, noi, românii, suntem solidari, punem în valoare ceea ce ne unește și devenim, împreună, mai puternici și mai respectați.

Sărbătoarea Zilei Naționale din acest an ne găsește într-un nou context tensionat, provocat de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, un stat independent și suveran, care dă lumii întregi, de peste nouă luni, un vibrant exemplu de luptă pentru apărarea libertății și a democrației.

Războiul de la granițele noastre a declanșat o criză de securitate, o criză energetică și o criză umanitară și a generat, totodată, o ascensiune a extremismelor și a discursului urii.

Trăim timpuri foarte complicate, care ne pun la încercare și ne testează inclusiv sistemul de valori.

Libertatea de mișcare, de gândire, de exprimare, egalitatea în fața legii sunt atuuri uriașe ale societăților democratice, care în vremuri tulburi capătă o semnificație și mai puternică. Știm cât de prețioase sunt toate acestea, dar mai știm, și prezentul ne demonstrează, că nu sunt nici universale, nici eterne. Sunt libertăți și drepturi care trebuie mereu promovate și apărate, pentru că se câștigă foarte greu, dar se pierd infinit mai ușor.

Avem, așadar, mare nevoie să ne consolidăm încrederea în valorile euroatlantice și să nu ne îndepărtăm de ele. Izolaționismul și teoriile populiste care clamează un fals naționalism arhaic sunt perfide și deopotrivă periculoase, pentru că găsesc teren fertil mai ales în timpuri dominate de crize profunde, așa cum se întâmplă acum.

Când oamenii se simt debusolați, apăsați de grijile prezentului, ei cad mai ușor pradă manipulării și dezinformării.

Doamnelor și domnilor,

România de astăzi este un pilon de securitate într-o zonă geopolitică marcată de incertitudine și o țară stabilă, care a făcut progrese semnificative în ultimii ani, inclusiv reforme consistente în domeniul justiției. Această realitate este recunoscută și de Comisia Europeană, care a dat undă verde ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare pentru țara noastră. Este o nouă dovadă incontestabilă că România se dezvoltă accelerat și este un membru puternic al marii familii europene.

În anii care vor urma, mai avem multe de făcut pentru a clădi o țară realmente prosperă, rezilientă și o voce fermă într-o lume aflată într-o perpetuă transformare.

Cetățenii au, în mod firesc, mari așteptări de la clasa politică, mai ales în această perioadă dificilă. Ne aflăm deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, de eforturi de modernizare a statului, a instituțiilor, a serviciilor publice și a infrastructurii.

Este un proces de durată, pe care eu îl văd ireversibil, dar românii au nevoie de progrese cât mai tangibile și imediate pentru creșterea bunăstării și a nivelului de trai.

Țara noastră are la dispoziție fonduri suficiente, prin Planul Național de Redresare și Reziliență și alte programe europene, pentru a produce schimbările necesare și îndemn autoritățile să uzeze toate instrumentele disponibile.

Doamnelor și domnilor,

Pe parcursul acestui an, România a demonstrat în numeroase ocazii că este un partener de încredere la nivelul Uniunii Europene, al NATO și pe plan internațional, prin demersurile întreprinse pentru sprijinirea Ucrainei, pentru apărarea Flancului Estic și a regiunii Mării Negre, pentru consolidarea Alianței Nord-Atlantice, dar și pentru prevenirea unei crize alimentare globale.

Beneficiem astăzi de cea mai înaltă garanție de securitate posibilă, iar prezența trupelor NATO în România demonstrează și întărește angajamentul aliaților de a apăra întregul nostru teritoriu în fața oricăror potențiale pericole sau agresiuni. Securitatea țării noastre într-un climat geopolitic atât de imprevizibil reprezintă poate cel mai de preț bun câștigat în ultimii 30 de ani.

Cu prilejul Zilei Naționale, le mulțumesc militarilor noștri, dar și trupelor din statele aliate care se află în România, pentru curajul și devotamentul de care dau dovadă în fiecare zi.

Dragi români,

Suntem contemporani cu momente care vor defini, fără îndoială, istoria omenirii. Rănile provocate de pandemie nu s-au vindecat încă și suntem, iată, nevoiți să facem față altor crize grave: un război la graniță, schimbări climatice accelerate, spectrul unei recesiuni globale. Însă și alte generații au fost constrânse să treacă la rândul lor peste încercări cumplite și au reușit.

Mesajul înfăptuirii Marii Unirii rămâne neschimbat și astăzi. Forța solidarității și contribuţia fiecăruia dintre noi sunt fundamentale în atingerea obiectivelor majore ale societății!

Stă în puterea noastră să construim țara pe care ne-o dorim. Să pășim, așadar, împreună pe acest drum, cu hotărâre și încredere!

La mulți ani, dragi români!

La mulți ani, România!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9767
USD
Azi 4.7319
Diferența -0.0137
Zi precendentă 4.7456
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7307 RON
GBP flag1 GBP = 5.9642 RON
CHF flag1 CHF = 5.3612 RON
AUD flag1 AUD = 3.0673 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0312 RON
NOK flag1 NOK = 0.4260 RON
SEK flag1 SEK = 0.4322 RON
XAU flag1 XAU = 402.7818 RON
Monede Crypto
1 BTC = 441950.46RON
1 ETH = 16374.47RON
1 LTC = 448.71RON
1 XRP = 6.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.91%
6 luni: 5.95%
12 luni: 5.98%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16977.15-0.05%
BET-BK3135.88-0.41%
BET-EF916.360.04%
BET-FI60325.24-0.49%
BET-NG1206.13-0.01%
BET-TR37439.14-0.05%
BET-TRN36390.69-0.05%
BET-XT1458.96-0.06%
BET-XT-TR3162.80-0.06%
BET-XT-TRN3080.76-0.06%
BETAeRO902.38-0.79%
BETPlus2513.93-0.06%
RTL37737.490.03%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel