Klaus Iohannis cere producătorilor autohtoni să vină cu propuneri

Matei Ion |
Data publicării:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a spus, luni, că îi îndeamnă pe producătorii autohtoni să vină cu idei către guvernanți, pentru că, în contextul crizei de echipamente medicale provocată de pandemia de coronavirus, se dorește promovarea produselor românești.

”Am avut o ședință cu premierul Orban, cu mai mulți miniștri și am discutat despre materialele de protecțioe, despre măști, halate și așa mai departe. În lume, se găsesc tot mai greu. Este o problemă reală. În acest fel, am început deja cu câteva sătpămâni în urmă să identificăm producători românești , producători români care vin și oferă astfel de materiale. primele rezultate nu au întâziat să apară. Am aflat astăzi (luni - n.red.) că deja există producători de ai noști care s-au reprofilat, care vor produce măști, alții vor produce halate de protecție pentru medici, alții deja încep să lucreze la materiale mai complicate, de exemplu la ventilatoare, care sunt absolut necesare pentru secțiile de urgenmță. În acest fel, ne ocupă și acest segment și cu această ocazie mă adresez antreprenorilor noștri: fiți proactivi, veniți cu idei către gurvenanți, fiindcă suntem interesați să promovăm produse românești în această perioadă cu precădere. Este o oportuniatte foarte bună pentru mediul românesc. Avem nevoie de aceste materiale, avem această oportunitate”, a spus Iohannis.

Citește și: Klaus Iohannis: Armata va suplimenta forțele de ordine

Președintele Klaus Iohannis a avut, luni, la Palatul Cotroceni, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Finanțelor Publice, Vasile Cîțu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414403.54RON
1 ETH = 7830.81RON
1 LTC = 378.06RON
1 XRP = 9.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel