KazMunayGas pregătește o ofertă publică iniţială la bursă de peste 6 miliarde dolari

Simona Haiduc |
Data publicării:

Grupul KazMunayGas, proprietarul KazMunayGaz International, a finalizat planurile pentru o ofertă publică iniţială la bursă care ar putea să genereze până la 6,5 miliarde dolari şi ar putea fi cel mai mare IPO realizat vreodată în Asia Centrală, informează Financial Times, citând surse din apropierea acestui dosar. 

Potrivit FT, bancherii s-au deplasat în Kazahstan pentru intermedierea acestui IPO, care ar putea evalua grupul KazMunayGas între 25 şi 26 miliarde de dolari şi care ar presupune listarea la bursă a unui pachet de 20-25% din acţiunile companiei. Autorităţile kazahe intenţionează să listeze KazMunayGas la bursa de la Londra şi pe o bursă locală, fie la Almata fie la Astana, dar sursele au avertizat că procesul înaintează încet, iar listarea ar putea să aibă loc abia la finele lui 2019.

KazMunayGas (KMG), care anul trecut a avut o producţie de aproximativ 500.000 de barili echivalent petrol pe zi, este cel mai important activ aflat în proprietatea statului kazah. Grupul are rezerve dovedite de 683 milioane tone de petrol şi, de asemenea, are o participaţie de 17% la proiectul Kashagan. În 2017 a raportat un profit operaţional de 3,7 miliarde dolari, la o cifră de afaceri de 14,75 miliarde dolari.

Cel mai mare acţionar la KazMunayGas este Samruk, fondul suveran de investiţii din Kazahstan, care deţine 90% din acţiuni, iar restul se află în proprietatea Băncii Naţionale din Kazahstan. KMG ale legături strânse cu Vitol, cel mai mare trader independent de energie din lume, care a acordat companiei miliarde de dolari în cadrul unor tranzacţii de tip cash pentru ţiţei.

Compania naţională de petrol şi gaze KazMunayGas face parte dintr-un amplu program de privatizare şi reforme lansat de preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, în 2015 după ce scăderea preţului petrolului a afectat economia kazahă dependentă de exporturile de materii prime.

KazMunayGas este acţionarul majoritar de la KMG International, care deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Moldova. Grupul derulează operaţiuni de upstream, servicii industriale şi la sondă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470508.40RON
1 ETH = 16576.79RON
1 LTC = 494.27RON
1 XRP = 11.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel