Karpaten Turism a fost PREMIATĂ la TopHotel Awards 2021

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Karpaten Turism a fost PREMIATĂ la TopHotel Awards 2021
Karpaten Turism a fost PREMIATĂ la TopHotel Awards 2021

Agenția Karpten Turism, fondată în 1996 de omul de afaceri sibian Gheorghe Mărginean, a obținut premiul întâi la categoria Best Initiative for Supporting Global Tourism în cadrul Romanian Top Hotel Awards 2021, mai exact pentru lansarea ȋn premieră a zborurilor charter către Maldive și alte destinații exotice .

,,Charterele către Maldive au fost pariul nostru câștigător, ȋn plină pandemie. Am mizat pe experiența de peste două decenii ȋn piață, pe faptul că știm nevoile consumatorilor români; ne-am asumat un risc, atunci când toată lumea ne spunea că suntem nebuni, și am câștigat. Primele două curse charter către Maldive le-am lansat ȋn noiembrie, pentru Revelion, iar cererea a fost atât de mare, ȋncât, la scurt timp, am suplimentat cu ȋncă două zboruri, pentru aceeași perioadă. De atunci și până azi am ajuns la aproape 30 de zboruri, ȋn total. Ȋntre timp, am adăugat și alte destinații exotice, precum Republica Dominicană, Zanzibar, Kenya, Seychelles sau Capul Verde”, spune Alexandru Mărginean, General Manager la Karpaten Turism. 

Ȋn 2018 și 2019, Karpaten a câștigat premiul 1 la categoria Cea mai bună agenție de turism de incoming și, ȋn 2019, locul 3 la categoria Cea mai bună agenție de turism de outgoing, la TopHotel Awards. 

Ȋn afară de zborurile către destinații exotice, pachetele turistice către Egipt sunt un alt produs extrem de popular al agenției. Ȋn prima parte a anului 2021, nu mai puțin de 20.000 de români au zburat către Hurghada, Sharm El Sheikh, Marsa Alam și Luxor.

Pentru vara acestui an, Karpaten a pregătit pachete charter către Turcia, Grecia, dar și Croația (Dubrovnik), Spania (Ibiza), Portugalia (Algarve, Madeira), Egipt, Zanzibar, Republica Dominicană și Kenya. 

TopHotel Awards este considerat cel mai important eveniment din industria turismului românesc. Ediția din 2021 a fost organizată ȋn București, pe 28 mai, și a premiat hotelurile și agențiile de turism care au marcat evoluția industriei hoteliere, a turismului și ospitalității în anul precedent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 448823.46RON
1 ETH = 15263.40RON
1 LTC = 470.79RON
1 XRP = 11.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17089.310.22%
BET-BK3196.310.00%
BET-EF927.710.21%
BET-FI62614.89-0.87%
BET-NG1229.21-0.01%
BET-TR37684.770.22%
BET-TRN36629.530.22%
BET-XT1473.630.06%
BET-XT-TR3194.480.06%
BET-XT-TRN3111.620.06%
BETAeRO892.44-0.40%
BETPlus2525.900.20%
RTL38014.250.23%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel