Jurnaliști, salvați de un grup de filantropi. Și-au păstrat locurile de muncă

Mara Ivan |
Data publicării:
Un ajutor venit la momentul potrivit
Un ajutor venit la momentul potrivit

Agenţia de presă Australian Associated Press (AAP) a fost cumpărată de un consorţiu condus de un grup de filantropi, care au salvat-o astfel de la închidere, informează AFP.

Achiziţia a fost confirmată luni seară, la câteva săptămâni după anunţul referitor la înfiinţarea acelui consorţiu, creat pentru a veni în ajutorul singurei agenţii naţionale de presă din Australia, afectată de dificultăţile tot mai mari cu care se confruntă întregul sector mass-media, agravate de pandemia de COVID-19.

Consorţiul, din care face parte Peter Tonagh, fostul director al News Corp, a precizat într-un e-mail adresat angajaţilor agenţiei că va împărtăşi cu aceştia "un obiectiv comun: dorinţa de a proteja diversitatea media din Australia". "Credem că cea mai bună metodă pentru a reuşi acest lucru este să asigurăm viabilitatea pe termen lung a AAP Newswire şi să oferim un jurnalism independent şi de calitate pentru chestiuni care contează pentru toţi australienii", au scris ei.

În martie, principalii acţionari ai AAP, compania News Corp deţinută de Rupert Murdoch şi grupul de radiodifuziune şi de presă Nine Entertainment, s-au retras din acţionariatul agenţiei, în urma unei decizii surprinzătoare, care ar fi trebuit să determine închiderea acesteia şi care a alimentat temerile legate de o concentrare şi mai puternică a mass-media australiene.

Citește și Jurnaliștii ajutați sau înlocuiți de roboți? Care este pericolul

Preluarea AAP va fi însoţită de suprimarea a circa 50% din totalul celor 180 de locuri de muncă ale sale, investitorii afirmând că agenţia va continua să aibă o activitate "perenă", însă de mai mică anvergură, odată ce achiziţia va fi finalizată pe 31 iulie. Agenţia "se va concentra pe actualitatea fierbinte, politică, sport, mari evenimente şi chestiuni de interes public", au adăugat investitorii.

Directorul juridic al AAP, Emma Cowdroy, va prelua conducerea agenţiei, în timp ce Andrew Drummond va rămâne redactor-şef. Planul de salvare intervine într-o perioadă în care companiile mass-media australiene se confruntă cu o scădere importantă a veniturilor. La sfârşitul lunii mai, grupul News Corp deţinut de Rupert Murdoch a anunţat că va renunţa la tipărirea a peste 100 de titluri din presa locală şi regională din Australia, din cauza scăderii dramatice a veniturilor din publicitate, un fenomen agravat şi mai mult de pandemia de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473838.16RON
1 ETH = 15686.16RON
1 LTC = 434.12RON
1 XRP = 6.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel