Joe Biden va face un anunț IMPORTANT marți

Antonia Popescu |
Data publicării:
Primul LUCRU făcut de Joe Biden ca președinte al SUA
Primul LUCRU făcut de Joe Biden ca președinte al SUA

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, va anunţa marţi primele nume ale celor care vor face parte din viitoarea administraţie de la Washington, a anunţat duminică Ron Klain, consilier apropiat al lui Biden, potrivit Reuters şi AFP.

''Veţi vedea marţi primele nume din cabinet. Dacă doriţi să ştiţi care sunt agenţiile guvernamentale şi de cine vor fi conduse, atunci va trebui să aşteptaţi până marţi pentru ca preşedintele ales să răspundă el însuşi'', a declarat Klain, într-un interviu pentru postul de televiziune ABC.

Experții ATENȚIONEAZĂ! Poate fi MORTAL! Aveți GRIJĂ în această iarnă

Democratul Joe Biden a promis să formeze un guvern care va reflecta diversitatea SUA. Săptămâna trecută el a ales deja secretarul Trezoreriei. ''Am luat o decizie. Şi veţi vedea că este vorba despre cineva care cred că va fi acceptat de toatele elementele Partidului Democrat, de la cele progresiste la moderate'', a declarat Biden într-o conferinţă de presă.

Ron Klain (59 de ani) este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Joe Biden. El şi-a început activitatea în Partidul Democrat în 1989.

Klain a fost un critic acerb al modului în care preşedintele republican Donald Trump a gestionat criza cauzată de pandemia de COVID-19 şi este de aşteptat ca el să fie un personaj important în răspunsul pe care Biden îl va aduce la criza sanitară prin care trec Statele Unite. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383287.60RON
1 ETH = 7207.23RON
1 LTC = 353.33RON
1 XRP = 9.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel