Întrebat despre omologul său chinez, liderul administraţiei de la Washington a adăugat: "Este foarte dur. El nu are - şi nu spun asta ca o critică, aceasta este realitatea - el nu are nicio uncie de democraţie în el".
În cursul conversaţiei telefonice, care a avut loc la trei săptămâni după instalarea sa la putere, Joe Biden şi-a exprimat "profunda îngrijorare" cu privire la practicile economice "neloiale şi coercitive" ale Beijingului, represiunea din Hong Kong şi "încălcările drepturilor omului" în Xinjiang, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Casa Albă, relatează Agerpres.
Noul preşedinte este aşteptat cu nerăbdare în legătură cu problema delicată a relaţiilor americano-chineze, deoarece subiectele de tensiune dintre primele două mari puteri mondiale sunt numeroase.
Într-un interviu difuzat duminică la CBS, Joe Biden a avertizat că rivalitatea dintre Statele Unite şi China va lua forma unei "competiţii extreme", asigurând totodată că vrea să evite un "conflict" între cele două ţări.
Citește și: "Build Back Better", un ambițios program economic al Administrației Joe Biden
Un înalt responsabil al administraţiei, care a vorbit sub acoperirea anonimatului, a reafirmat miercuri că taxele vamale asupra produselor chineze introduse sub preşedinţia Trump rămân în vigoare deocamdată, în aşteptarea unei reexaminări cuprinzătoare a strategiei comerciale americane.
"Nu am luat o decizie cu privire la acest dosar", a spus el. "Vor fi schimbări în politica noastră comercială faţă de China, dar acestea nu sunt imediate şi între timp nu eliminăm taxele vamale", a adăugat el, subliniind dorinţa Casei Albe de a dezvolta această strategie "împreună cu aliaţii".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.