Joe Biden, avertisment: Concurenţii noştri nu pierd timpul

Mara Ivan |
Data publicării:
Președintele Statelor Unite își apără reformele
Președintele Statelor Unite își apără reformele

A te opune reformelor sale înseamnă a fi "complice" la "declinul" Americii: Joe Biden a ridicat tonul marţi, într-un moment în care planurile sale uriaşe de investiţii sunt în continuare blocate în Congres, notează AFP.

Referindu-se la cele două părţi ale proiectului său, un plan pentru infrastructură şi un program de cheltuieli sociale, el a afirmat că "a te opune acestor investiţii înseamnă a fi complice la declinul american".

"Aceste legi sunt competitivitate versus cumpătare. A crea oportunităţi mai degrabă decât declinul. A conduce lumea sau a privi cum lumea ne depăşeşte", a declarat preşedintele american la Howell, în statul Michigan, unde tocmai vizitase un centru de pregătire sindicală.

"Concurenţii noştri nu pierd timpul", a spus el, menţionând în special China care "produce în prezent mai mult oţel într-o lună decât America într-un an" şi care a preluat conducerea dezvoltării maşinilor electrice.

Democratul, care a spus că a dorit să scape de "zgomotul" din Washington, a ales pentru vizita sa un district unde Donald Trump l-a devansat cu puţin la ultimele alegeri prezidenţiale.

Joe Biden vrea să aloce 1.200 miliarde de dolari pentru infrastructura fizică (drumuri, poduri, internet), cea mai concretă şi consensuală componentă a programului său, care seduce chiar unii congresmeni republicani.

Dar el mai are în vedere reducerea costurilor educaţiei, îngrijirii copiilor şi asistenţei medicale pentru bătrâni, tot atâtea proiecte despre care conservatorii nu vor să audă.

Citește și Joe Biden a vorbit despre un NOU RĂZBOI RECE CU CHINA

Anunţat cu o valoare iniţială de 3.500 miliarde de dolari, proiectul de lege pentru această componentă socială îi scindează chiar şi pe democraţi: pe de o parte moderaţii care consideră suma exagerată şi, pe de altă parte, mai mulţi aleşi din aripa stângă, care cer acţiuni ambiţioase.

Aceste două proiecte ale lui Joe Biden sunt destul de populare deocamdată, deşi cota de încredere în preşedinte, care a scăzut sub 50% de la retragerea haotică din Afganistan, este în declin.

Într-un sondaj publicat marţi de Universitatea Quinnipiac, 62% dintre cei chestionaţi s-au declarat în favoarea investiţiilor în infrastructură (comparativ cu 65% în august), iar 57% privesc pozitiv cheltuielile sociale planificate (comparativ cu 62% în august ), păstrând chiar suma iniţială de 3.500 de miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457639.97RON
1 ETH = 15834.72RON
1 LTC = 499.12RON
1 XRP = 12.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel