Joe Biden anunță CUM trebuie să fie relaţia dintre SUA şi Rusia

Mara Ivan |
Data publicării:
O întâlnire ce poate fi inclusă printre evenimentele anului
O întâlnire ce poate fi inclusă printre evenimentele anului

Relaţia dintre Statele Unite ale Americii şi Rusia trebuie să fie stabilă şi previzibilă, a declarat preşedintele american, Joe Biden, în conferinţa sa de presă separată după prima întâlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin, desfăşurată miercuri la Geneva.

Totodată, Biden a spus că i-a transmis clar lui Putin că agenda sa nu este împotriva Rusiei, ci este ''pentru poporul american'', dar ''drepturile omului sunt şi vor fi întotdeauna pe masă'', iar Statele Unite vor continua să ridice problemele legate de drepturile fundamentale ale omului, transmite Reuters.

''Cum pot să fiu preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi să nu mă exprim împotriva încălcării drepturilor omului'', a declarat Biden.

Citește și Summitul SUA-Rusia. Biden și Putin și-au ascuțit ”săbiile”

Totodată, preşedintele american a afirmat în conferinţa de presă de după summit că tonalitatea întâlnirii cu Putin a fost ''pozitivă'' şi că i-a spus omologului său rus că pot colabora în ''domenii de stabilitate strategică''.

Potrivit lui Biden, ultimul lucru pe care Putin îl doreşte acum este un război rece.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 410506.52RON
1 ETH = 7773.65RON
1 LTC = 371.53RON
1 XRP = 9.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17420.950.27%
BET-BK3250.760.12%
BET-EF948.750.29%
BET-FI60318.82-0.46%
BET-NG1259.490.44%
BET-TR38416.110.27%
BET-TRN37340.340.27%
BET-XT1490.570.18%
BET-XT-TR3231.150.18%
BET-XT-TRN3147.410.18%
BETAeRO845.500.38%
BETPlus2568.000.24%
RTL38885.360.27%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel