Iohannis: Susțin plafonarea prețurilor în energie. Voi solicita UE o intervenție coordonată

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România va cere adoptarea unor măsuri, la nivelul Uniunii, care să sprijine consumatorii europeni.

Referindu-se la creșterea prețurilor din energie, șeful statului a declarat că măsurile privind consumatorul vulnerabil și cele de compensarea a facturilor pot fi completate și de alte soluții ”cu caracter durabil, care să abordeze problema creşterii preţurilor pe termen lung”.

”Voi solicita, la nivelul Uniunii, o intervenție coordonată pentru adoptarea de măsuri active, întrucât scumpirea energiei va fi resimțită de toate economiile europene, cu implicații profunde pentru nivelul de trai al cetățenilor”.

"În contextul acestei crize, pentru România este foarte importantă Legea consumatorului vulnerabil, pe care am promulgat-o recent, o lege care oferă un mecanism stabil, predictibil, de protecţie a segmentelor de consumatori expuse la fenomenul de sărăcie energetică.

Totodată, OUG privind compensarea facturilor clienţilor casnici este binevenită pentru a oferi românilor un orizont de linişte şi siguranţă pentru sezonul rece.

Sunt, însă, necesare în continuare măsuri eficiente care să protejeze şi economia, întreprinderile mici şi mijlocii, firmele din industrie şi companiile mari a căror competitivitate este puternic afectată prin scumpirea produselor energetice. Soluţiile aflate în acest moment pe masa deciziilor trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate, astfel încât situaţia actuală din energie să nu devină o povară insurmontabilă pentru diverse categorii sociale, pentru firmele din industrie sau pentru economie în general. În acest sens, atrag atenţia autorităţilor cu atribuţii în domeniu că sunt în continuare necesare soluţii cu caracter durabil, care să abordeze problema creşterii preţurilor pe termen lung, pentru a nu genera alte probleme mai serioase sau mai costisitoare", a spus şeful statului, la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.

Citește și: Guvernul vrea să plafoneze prețul energiei. Cîțu avertizează companiile

Iohannis a opinat că România are potențialul de a deveni un jucător important la nivel regional, ”Ne dorim să devenim un exportator net de energie în regiune”.

Klaus Iohannis a subliniat că este nevoie de explorarea mult mai ambiţioasă a oportunităţilor pe care România le are în domeniul energiei nucleare.

"Cercetarea tehnologică în energetica nucleară desfăşurată de specialiştii români are locul său de cinste la nivel european şi chiar mondial. Prin proiectele institutelor de specialitate din ţara noastră, sectorul energiei nucleare a înregistrat progrese considerabile. În baza unei tradiţii solide de aproape 50 de ani în sectorul energetic nuclear, România face o opţiune fermă din dezvoltarea energiei nucleare, o energie curată şi sigură, o soluţie sustenabilă pentru securitatea noastră energetică. În România, energia nucleară asigură aproape 20% din producţia internă. Cu alte cuvinte, un bec din 5 este aprins cu energie nucleară. Din totalul energiei curate produse în ţara noastră, 33% reprezintă energie nucleară, prin care susţinem 11.000 de locuri de muncă în producţie, cercetare, inovaţie, inginerie, lucrări şi producţie de echipamente. Faptul că România are un ciclu nuclear integrat constituie un atu extrem de important. Este un atu semnificativ, care trebuie păstrat, şi va trebui să găsim mijloacele prin care să fructificăm avantajele competitive de care noi, ca ţară, dispunem în acest domeniu", a afirmat şeful statului.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9755
USD
Azi 4.779
Diferența 0.0393
Zi precendentă 4.7397
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.7790 RON
GBP flag1 GBP = 6.0430 RON
CHF flag1 CHF = 5.3324 RON
AUD flag1 AUD = 2.9858 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3221 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4221 RON
SEK flag1 SEK = 0.4336 RON
XAU flag1 XAU = 402.9466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 480995.21RON
1 ETH = 17266.24RON
1 LTC = 509.15RON
1 XRP = 11.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16503.09-1.54%
BET-BK3080.95-1.53%
BET-EF898.15-1.23%
BET-FI61098.30-0.12%
BET-NG1192.67-0.97%
BET-TR36392.07-1.54%
BET-TRN35373.04-1.54%
BET-XT1425.99-1.33%
BET-XT-TR3091.18-1.33%
BET-XT-TRN3011.00-1.33%
BETAeRO872.73-1.63%
BETPlus2440.70-1.53%
RTL36772.91-1.44%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel