Iohannis: Dependența de gazul rusesc trebuie terminată!

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Mesajul preşedintelui Iohannis
Mesajul preşedintelui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întrevedere cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În cadrul discursului său, preşedintele Klaus Iohannis a abordat şi tema energiei. 

„Acesta este un obiectiv strategic pentru noi toți - interconectarea, importurile de gaze naturale lichefiate, investițiile masive în regenerabile și în sectorul nuclear civil trebuie să fie sprijinite în continuare. Pentru noi, aceste aspecte legate de energie sunt extrem de importante și am discutat pe larg cu doamna președinte aceste chestiuni. Este nevoie de o abordare pe termen scurt pentru a garanta aprovizionarea cu energie a tuturor statelor membre ale Uniunii.

Este nevoie de o abordare pe termen mediu pentru a avea energie suficientă în așa fel încât prețurile să nu explodeze și să nu fie sufocată economia europeană. În cazul nostru, evident, trebuie să avem grijă că aceste prețuri să nu sufoce economia românească și da, avem nevoie de o abordare pe termen lung. Este clar și subliniez că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată. Este în acest sens nevoie să insistăm mai mult și mai bine pe surse energetice alternative și în acest sens am găsit înțelegere totală când am spus că pentru România decizia este clară, trebuie să trecem spre independența energetică prin investiții în regenerabile și în sectorul nuclear civil.

Citeşte şi: Măsurile luate pentru REDUCEREA facturilor la gaze și energie. România, la coada clasamentului UE

În acest sens se vede practic imediat cât de important a fost actul delegat aprobat și propus de Comisie cu privire la taxonomia gazului și energiei produse în centrale nucleare, pentru a garanta o tranziție bună spre o economie verde și mulțumesc mult pentru această abordare pe care am avut o în comun”, a declarat preşedintele României.

"Am discutat modalitățile concrete, în afară de aceste chestiuni importante, de a acorda sprijin Republicii Moldova, care și ea se confruntă cu un val crescut de refugiați, dar și cu alte dificultăți economice sau în domeniul energetic. România va continua să lucreze îndeaproape cu Comisia Europeană. Unitatea, coordonarea și reacția rapidă pentru a ajuta Ucraina sunt principalele noastre atuuri în aceste momente atât de grele pe care le trăim cu toții", a mai afirmat preşedintele Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465549.52RON
1 ETH = 16278.69RON
1 LTC = 472.45RON
1 XRP = 7.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel