Investigație privind manipularea ROBOR. Șeful Consiliului Concurenței dă cărțile pe față

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Ratele vor scădea
Ratele vor scădea

Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, a recunoscut că există de la începutul anului o investigație privind ROBOR-ul pentru a preveni o eventuală înțelegere de culise.

„Când apare un şoc legat de preţuri, când sunt creşteri sau mişcări suspecte ale preţurilor, ne este frică să nu fie în spate o înţelegere incorectă între agenţii economici. Uneori, un şoc cum este o taxă duce la o creştere a preţurilor. Este firesc ca, atunci când cresc taxele, o parte să se ducă în preţuri, dar suntem atenţi ca să nu profite comercianţii, să aibă o creştere nejustificată. Cam de asta vorbesc, când ne uităm la impactul Ordonanţei 114”, a explicat Bogdan Chiriţoiu, marţi seara, într-o intervenţie telefonică, la Digi 24. 

Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai spus că, în prezent, autoritatea are sub investigaţie nouă bănci, începând de anul trecut, dar nu vizează operaţiunile acestora legate de ROBOR.

„Dacă găsim elemente care au treabă cu ROBOR, vom ţine cont de ele. Acolo am făcut inspecţii. Am luat volume foarte mari de date, care sunt în prelucrare. Dacă găsim orice formă de înţelegere ilegală între aceste bănci, atunci vom putea aplica sancţiuni”, a mai spus Chiriţoiu.

Citește și: Șeful de la Concurentă îi avertizează pe transportatori

La Antena 3 au fost prezentate mai multe emailuri ale unor persoane din piața bancară care ar fi dus la ideea că ROBOR-ul a mai fost influențat în trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412490.80RON
1 ETH = 7898.66RON
1 LTC = 373.15RON
1 XRP = 9.51RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel