Inventivitatea românească, infirmată statistic. Suntem pe ultimul loc

Costin Spoială |
Data publicării:
România stă prost la capitolul inovare și ecoinovare
România stă prost la capitolul inovare și ecoinovare

România s-a clasat pe locul 28 în Tabloul de bord european privind inovarea din 2018, punctajul său fiind cu 14 puncte procentuale mai mic decât în 2010, în timp ce majoritatea întreprinderilor din ţară au un nivel scăzut de conştientizare a aspectelor de mediu, se arată în Raportul de ţară privind evaluarea din 2019 a punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE (EIR), întocmit de Comisia Europeană (CE).

În acelaşi timp, datele incluse în document relevă faptul că, în Tabloul de bord privind ecoinovarea, România se situează pe locul 23, cu 65 de puncte, cu mult sub scorul mediu general al UE-28. "Începând din 2010, România înregistrează în mod constant rezultate sub medie în ceea ce priveşte ecoinovarea. Cadrul normativ, de politică şi financiar al României pare a fi unul dintre cele mai mari obstacole în calea întreprinderilor atunci când introduc activităţi de ecoinovare şi aduc îmbunătăţiri", se precizează în EIR 2019.

În ceea ce priveşte contribuţia întreprinderilor la domeniul de mediu, datele Comisiei Europene subliniază că majoritatea entităţilor din România au un nivel scăzut de conştientizare a acestui aspect. Pe de altă parte, documentul oficial scoate în evidenţă faptul că întreprinderile din România devin tot mai dornice să investească în măsuri de utilizare eficientă a resurselor. Astfel, o treime dintre întreprinderi au pus în aplicare măsuri de economisire a energiei, iar 31% au apelat la măsuri de reducere la minimum a deşeurilor, ceea ce reprezintă jumătate din valoarea medie la nivelul UE.

Citește și: Suntem inovativi? România, depășită de Moldova și Bulgaria

De asemenea, în România, 59% dintre întreprinderi nu investesc deloc sau investesc mai puţin de 1% din cifra de afaceri anuală pentru a deveni mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, nivel uşor mai ridicat decât cel al UE în ansamblu (51%), în timp ce 5% din întreprinderi investesc mai mult de 5% din cifra de afaceri în astfel de măsuri, un procentaj semnificativ mai mare decât cel al UE în ansamblu, care este de 1%.

"Din păcate, în continuare, România nu apelează la foarte multe măsuri de sprijin pentru utilizarea eficientă a resurselor. Cele mai dezvoltate măsuri sunt fie puse în aplicare prin intermediul unor organizaţii terţe, fie inspirate de proiecte finanţate de UE, şi se axează pe valorificarea şi reciclarea deşeurilor", reiese din datele citate.

Conform raportului, în septembrie 2018, România avea 24 de produse şi 19 licenţe înregistrate în sistemul UE de etichetare ecologică, din totalul de 71.707 produse şi 2.167 de licenţe la nivelul UE, ceea ce indică o rată scăzută de utilizare a acestui sistem. În prezent, în EMAS sunt înregistrate aproximativ 11 organizaţii din România, se notează în document.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449185.18RON
1 ETH = 16362.31RON
1 LTC = 447.42RON
1 XRP = 6.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel