Întârzieri mai mari de 60 de minute pentru 104 zboruri, pe Aeroportul Otopeni

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: arhiva
Foto: arhiva

Întârzieri mai mari de 60 de minute pentru 104 zboruri, pe Aeroportul 'Henri Coandă'.

Un număr de 104 zboruri, atât decolări, cât şi aterizări, au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de minute pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", în perioada 17 - 23 noiembrie, cu 43 mai multe faţă de ultima raportare, informează joi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Pentru 42 dintre acestea, companiile aeriene au raportat drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor.

Cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat la principalii operatori de pe aeroport, respectiv TAROM (41 de zboruri), Wizz Air (25 de zboruri) şi Ryan Air (12).

În acelaşi interval de referinţă, au fost anulate şapte zboruri, precizează CNAB.

Potrivit datelor Companiei, în intervalul 7 - 23 noiembrie 2022, pe AIHCB au fost operate 1.849 de zboruri, dintre care 1.716 regulate. 

 

Vezi şi: Explozie de culoare pe Aeroportul Henri Coandă, cu balerinii Teatrului ''Ion Dacian''

 

''Ediţie specială! Ediţie specială!'', asta au auzit luni dimineaţa oamenii grăbiţi spre ghişeele de check-in la terminalul Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, care şi-au întors curioşi capetele. Un băiat îmbrăcat în haine londoneze, din anii 1880, flutură un ziar şi strigă ''Ediţie specială!''. Imediat, într-o explozie de culoare, 12 balerini ai Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" îşi fac apariţia şi interpretează un fragment din spectacolul "Jack, între dragoste şi nebunie", practic povestea lui Jack Spintecătorul.

''Este o secvenţă de balet din musicalul 'Jack, între dragoste şi nebunie', care se numeşte 'Dansul ziarelor'. Momentul a fost foarte, foarte apreciat şi aplaudat la Operetă. Am văzut spectacolul. Premiera a avut loc în octombrie, deci este cea mai recentă punere în scenă şi este superbă", spune unul dintre reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Pasagerii sunt încântaţi. Toţi s-au oprit şi filmează momentul artistic oferit de balerini, în care se povesteşte şocul presei şi al societăţii londoneze după ce Jack Spintecătorul a făcut o victimă.

"Este superb! Ceva deosebit. Mi-ar plăcea să văd spectacolul întreg, dar din păcate plec din ţară", spune o pasageră.

"Mi-a plăcut foarte mult. Am avion abia peste câteva ore, aşa că aşteptăm să mai vedem o dată momentul", zâmbeşte o domnişoară, însoţită de o doamnă.

Undeva, retras, urmărind reacţia călătorilor, stă directorul general adjunct al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical ''Ion Dacian'', Cristian Albu.

"Scopul momentului artistic de astăzi de la aeroport este de promovare reciprocă. În primul rând, suntem un teatru nou reînfiinţat din 2016. Pe urmă, vrem să fim cunoscuţi pentru ceea ce facem, pentru spectacole. De ce? Pentru că de când ne-am reînfiinţat a intervenit un cuvânt în titulatura noastră şi anume 'musical'. Înainte se numea Teatrul Naţional de Operetă 'Ion Dacian', iar acum se numeşte Teatrul Naţional de Operetă şi Musical 'Ion Dacian'. Ceea ce facem noi acum sunt nişte spectacole de musical care chiar au prins la public. Ce facem aici (pe aeroportul Otopeni - n. r.) este din Jack Spintecătorul. Spectacolul este o premieră mondială, a fost scris pentru noi şi nu s-a ştiut de el până în momentul în care s-a pus pe scenă şi am zis să-l promovăm. Şi nu doar acest spectacol. De exemplu, pe 18 decembrie, avem premieră cu Marco Polo, care va fi iarăşi ceva wow. Este o operetă pură, care nu s-a mai jucat de 20 de ani şi care este sold out deja", ne-a spus Cristian Albu, 'adjunctul' teatrului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.975
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9742
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0225
Zi precendentă 4.8491
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9750 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9005 RON
CHF flag1 CHF = 5.2934 RON
AUD flag1 AUD = 2.9945 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3648 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4326 RON
XAU flag1 XAU = 417.1686 RON
Monede Crypto
1 BTC = 482924.35RON
1 ETH = 16427.04RON
1 LTC = 566.59RON
1 XRP = 14.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16997.37-0.42%
BET-BK3197.38-0.17%
BET-EF922.34-0.62%
BET-FI63092.260.14%
BET-NG1225.16-0.53%
BET-TR37482.03-0.42%
BET-TRN36432.47-0.42%
BET-XT1468.93-0.37%
BET-XT-TR3184.27-0.37%
BET-XT-TRN3101.68-0.37%
BETAeRO885.720.15%
BETPlus2512.25-0.42%
RTL37829.76-0.41%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel