Întâlnirea de urgență între Mugur Isărescu și Nicolae Ciucă

Oana Pavelescu |
Data publicării:

Premierul Nicolae Ciucă şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au discutat vineri principalele evoluţii din economie şi mediul financiar, în contextul revenirii economice, crizei energetice şi al elaborării unui buget solid şi credibil pentru 2022, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

El a menţionat că este prima întâlnire pe care a avut-o prim-ministrul cu guvernatorul BNR, fiind invitat să participe şi consilierul prezidenţial pe probleme economice Cosmin Marinescu.

"Întâlnirea a avut loc în pauza celor două părţi ale şedinţei de Guvern de astăzi şi a avut loc pentru consolidarea dialogului instituţional, vizând discutarea principalelor evoluţii şi preocupări din economia României şi mediul financiar în contextul actual al revenirii economice, al crizei energetice şi al nevoii de a se elabora un buget solid şi credibil pentru 2022, care să ofere încredere mediului investiţional şi să susţină stabilitatea financiară de care România are nevoie în perioada următoare", a mai spus Cărbunaru.

Oficial BNR: O mare parte a clasei politice este slab alfabetizată

PNRR. BNR, analiză pesimistă. Cauzele, explicate într-un raport

Discuţiile au vizat şi nevoia de creştere a capacităţii administrative în privinţa absorbţiei fondurilor europene, a adăugat el.

"În cadrul întâlnirii a fost subliniată nevoia unui dialog instituţional eficient, prin implicarea convergentă a autorităţilor statale, fiind trecute în revistă, totodată, şi principalele provocări cu care ne confruntăm în prezent, precum nevoia de creştere a capacităţii administrative în privinţa absorbţiei fondurilor europene, atât în privinţa celor prevăzute de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi în programele operaţionale", a transmis Cărbunaru. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.794
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.8032
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7940 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.2859 RON
AUD flag1 AUD = 3.0134 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3469 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0315 RON
NOK flag1 NOK = 0.4271 RON
SEK flag1 SEK = 0.4406 RON
XAU flag1 XAU = 441.7015 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465461.92RON
1 ETH = 12772.56RON
1 LTC = 512.77RON
1 XRP = 11.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17063.55-0.45%
BET-BK3206.22-0.35%
BET-EF929.97-0.42%
BET-FI62702.700.04%
BET-NG1237.95-0.72%
BET-TR37627.97-0.45%
BET-TRN36574.29-0.45%
BET-XT1470.29-0.35%
BET-XT-TR3187.24-0.35%
BET-XT-TRN3104.58-0.35%
BETAeRO886.200.46%
BETPlus2519.73-0.43%
RTL38017.44-0.46%

Opinii

Cristian Popa, BNR
Elon Musk, avertisment: O recesiune este inevitabilă

FT: Cine-l poate oprit pe Musk să preia guvernul federal cu forța

După ce Donald Trump a ajuns a două oară la...

Calcule peste calcule

Impozitarea progresivă, mit sau soluție pentru buget?

Impozitarea progresivă nu ar crește...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel