Publicitate
Prin intermediul submăsurii 4.1a, se acordă fonduri nerambursabile de maximum 1,05 milioane de euro, cu o intensitate a sprijinului acordat de 50%, cu majorare până la 90% din totalul cheltuielilor eligibile, în funcţie de beneficiar (tânăr fermier/forme asociative) şi de investiţie (ecologică/ investiţii în zone cu constrângeri naturale etc.).
Solicitanţii din teritoriul ITI Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunii deschise la nivel naţional, cu respectarea Strategiei ITI.
Introducerea de noi specii
Potrivit AFIR, o noutate în ceea ce priveşte investiţiile ce pot fi sprijinite prin intermediul acestei submăsuri este reprezentată de introducerea speciilor dud şi goji, specii în cazul cărora pentru cheltuielile generate de înfiinţarea plantaţiilor se va aplica procedura de achiziţii de bunuri şi servicii a AFIR.
De asemenea, AFIR va obţine Extrasul de Carte Funciară aferent imobilului pe baza datelor cadastrale înscrise de către solicitant în Cererea de Finanţare, în secţiunea dedicată.
Sesiunea se desfăşoară în perioada 15 februarie 2019, ora 9:00 - 15 august 2019, ora 16:00 şi are o alocare financiară anuală de 65,413 milioane de euro, din care 3,5 milioane de euro pentru obţinerea de material de înmulţire şi plantare fructifer.
Praguri de calitate
Pragurile de calitate ale proiectelor diferă în fiecare lună, după cum urmează: pentru componenta fără obţinere de material săditor de înmulţire şi plantare fructifer, începând de la 75 de puncte în prima etapă lunară (15 februarie - 15 martie 2019) şi scade diferenţiat la 60 de puncte pentru etapa lunară 16 martie - 15 aprilie 2019; 50 de puncte pentru etapa lunară 16 aprilie - 15 mai 2019; 35 de puncte pentru etapa lunară 16 mai - 15 iunie 2019; 25 de puncte pentru etapa lunară 16 iunie - 15 iulie 2019;
10 puncte pentru etapa lunară 16 iulie - 15 august 2019.
De asemenea, pentru componenta obţinere de material săditor de înmulţire şi plantare fructifer, pragul de calitate începe de la 50 de puncte în prima etapă lunară (15 februarie - 15 martie 2019) şi scade treptat la 45 de puncte pentru etapa lunară 16 martie - 15 aprilie 2019; 35 de puncte pentru etapa lunară 16 aprilie - 15 mai 2019; 25 de puncte pentru etapa lunară 16 mai - 15 iunie 2019; 15 de puncte pentru etapa lunară 16 iunie - 15 iulie 2019; 10 puncte pentru etapa lunară 16 iulie - 15 august 2019.
Citește și AFIR intră în era internetului. Cererile de plată se depun numai online
Cererile de finanţare se depun on-line pe pagina de internet a Agenţiei, www.afir.info, până în data de 15 august 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii de fonduri nerambursabile au la dispoziţie Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.