INS. Salariile au scăzut în luna aprilie. Cu cât

Matei Ion |
Data publicării:
Salariile au pierdut teren in aprilie
Salariile au pierdut teren in aprilie

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.201 lei, în luna aprilie 2020, cu 185 lei (-3,4%) mai mic decât în luna martie 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net s-a situat la valoarea de 3.182 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 112 lei (-3,4%), arată datele Institutului Naţional de Statistică, publicate joi.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, respectiv 7.982 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.340 lei.

Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 2,2%.

Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 99,5% pentru luna aprilie 2020, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce indicele câştigului salarial real a fost 96,3%. Faţă de luna octombrie a anului 1990, indicele câştigului salarial real s-a situat 214,3%, cu 8,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna martie a acestui an.

"În luna aprilie 2020, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a întreruperii/încetării activităţii sau a intrării în şomaj tehnic a multor agenţi economici, a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (în funcţie de contracte/proiecte), a remunerării parţiale a salariaţilor din unele activităţi economice. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mari faţă de medie, din unele activităţi economice", notează INS.

Citește Majorări salariale de la 1 iulie. Pentru cine

Datele oficiale arat că, în cazul câştigului salarial mediu net, cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat după cum urmează: cu 29,1% în transporturi aeriene, cu 22,8% în fabricarea produselor din tutun, între 12% şi 19% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea de mobilă, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), hoteluri şi restaurante, fabricarea băuturilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi industriale n.c.a., activităţi de spectacole, culturale şi recreative, respectiv între 7,5% şi 11% în fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

În acelaşi timp, majorări semnificative ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+13,8%), precum şi în în activităţi de servicii anexe extracţiei (+10,8% ).

De asemenea, creşteri cuprinse între 2,5% şi 10% au înregistrat activităţile de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicala (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), extracţia cărbunelui superior şi inferior, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, extracţia minereurilor metalifere, telecomunicaţii, alte activităţi extractive.

Totodată, în sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-2,8%) şi în administraţia publică (-1%).

Pe de altă parte, în sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a crescut cu 3,2%, comparativ cu luna precedentă, ca urmare a începerii acordării stimulentului de risc pentru personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470690.10RON
1 ETH = 15897.18RON
1 LTC = 472.22RON
1 XRP = 7.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel