Astronauta Anne McClain, care a revenit pe Terra pe 24 iunie 2019, după o misiune de șase luni la bordul ISS, recunoaşte că a accesat acel cont bancar de la bordul ISS, însă neagă că ar fi comis astfel o infracţiune, potrivit The New York Times. Fosta ei soţie, Summer Worden, ar fi depus o plângere oficială la Federal Trade Commission.
Astronauta a dezvăluit pentru The New York Times prin intermediul avocatului ei că a dorit să se asigure că situaţia financiară a familiei sale era stabilă şi că în acel cont exista o sumă suficientă pentru plata facturilor şi a taxelor de şcolarizare pentru fiul lui Summer Worden, pe care cele două femei l-au crescut împreună înainte de a se despărţi.
"Ea neagă cu vehemenţă că ar fi înfăptuit ceva nepotrivit, dar cooperează pe deplin cu autorităţile", a declarat avocatul ei, Rusty Hardin. Anne McNalin şi Summer Worden - care este ofiţer de informaţii în cadrul Air Force - s-au căsătorit în 2014. Summer Worden a depus actele de divorţ în 2018. Investigatorii de la Biroul Inspectorului General al NASA le-au contactat pe ambele femei în această anchetă, a raportat The New York Times.
Cum funcţionează legea în spaţiu?
Cadrul legislativ agreat de cele cinci mari entităţi statale şi suprastatale ce deţin ISS - Statele Unite, Rusia, UE, Japonia şi Canada - stabileşte că legile naţionale se aplică persoanelor şi bunurilor aflate în spaţiu. Ca atare, dacă un cetăţean canadian comite o infracţiune în spaţiu, el va fi supus legislaţiei țării sale, la fel cum un cosmonaut rus trebuie să respecte legile ruseşti.
Citește și NASA confirmă: Totul se va schima pe Terra
Legislaţia spaţială include, de asemenea, prevederi pentru extrădarea pe Terra, dacă o ţară decide că doreşte să pună oficial sub acuzare un cetăţean al unei alte ţări pentru abateri şi infracţiuni comise în spaţiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.