Arheologii israelieni au găsit un INEL minune, cu un efect MIRACULOS

Simona Haiduc |
Data publicării:
Nimic nu este imposibil
Nimic nu este imposibil

Poate un inel de aur cu ametist să prevină intoxicația sau să alunge mahmureala? Întrebarea este cu siguranță discutabilă, dar arheologii care au descoperit bijuteria în timpul săpăturilor la ceea ce a fost, în epoca bizantină, cea mai mare distilerie din regiunea orașului israelian Yavne, cred că în urmă cu o mie de ani acest inel ar fi putut îndeplini o astfel de funcție. Sau cel puțin asta spera proprietarul său.

”Ametistul este menționat în Biblie ca una dintre cele 12 pietre prețioase ale pieptarului ceremonial purtat de marele preot al Templului din Ierusalim", explică Amir Golani, expert în bijuterii antice la Autoritatea Israeliană pentru Antichități (IAA), care a studiat inelul.

Acestei pietre i se atribuie multe proprietăți utile, inclusiv aceea de a-l feri pe deținătorul ei de efectele secundare ale consumului excesiv de alcool - mahmureala, care, acum 1000 de ani, era considerată un blestem, scrie BBC.

Cel mai probabil, grecii antici au fost cei care au început să atribuie ametistului capacitatea de a estompa simptomele mahmurelii. Au inventat atât de multe mituri încât nici acum nu este clar ce ficțiune și ce adevăr istoric. 

Inelul în cauză a fost găsit pe locul unei crame foarte mari, după cum o dovedesc numeroasele recipiente ceramice sparte și păstrate în întregime, precum și echipamentul specific vinificației. Se pare că fabrica producea până la 2 milioane de litri de vin alb pe an, care era exportat în Europa și Asia prin porturile Ashkelon și Gaza.

Citește și Descoperire surprinzătoare în Egipt. Așa ceva nu s-a mai văzut

Acest tip de bijuterii din aur cu ametist erau populare în rândul nobilimii romane în secolul al III-lea. Dar inelul poate fi chiar mai vechi și transmis din generație în generație, până când ultimul proprietar l-a lăsat sau l-a pierdut la crâșmă.

De altfel, purtarea inelului ca măsură preventivă împotriva mahmurelii este doar o ipoteză. Este foarte posibil, spune Eli Haddad, șeful săpăturilor de la locul distileriei antice, ca proprietarul să fi purtat inelul pentru a putea bea și a nu se îmbăta (o precauție sensibilă atunci când ai acces la rezerve nelimitate de vin).

Sau poate că inelul a servit pur și simplu ca simbol al puterii și bogăției, spune arheologul, pentru că, deși astăzi am acumulat suficiente cunoștințe despre trecutul îndepărtat, multe detalii mărunte s-au pierdut de-a lungul secolelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472697.79RON
1 ETH = 15907.44RON
1 LTC = 440.61RON
1 XRP = 7.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel