Industria tutunului, nemulțumită de noua directivă a CE

Matei Ion |
Data publicării:
Gilda Lazăr
Gilda Lazăr

Noua Directivă de taxare a produselor din tutun, prin care Comisia Europeană ar propune dublarea accizei la ţigarete, poate să afecteze nu doar industria de profil, ci şi statele-membre din centrul şi estul Europei, a transmis, joi, într-o conferinţă de specialitate, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications la JTI România, Moldova şi Bulgaria.

"Proiectul noii Directive de taxare a produselor din tutun, prin care Comisia Europeană propune dublarea accizei la ţigarete, obţinut "pe surse" de Financial Times şi detaliat într-un articol recent, a fost cel mai probabil o încercare de a testa pieţele, lucru demonstrat şi de amânarea prezentării oficiale a documentului. Dacă proiectul ar fi aprobat aşa cum a apărut în FT, nu doar industria de profil ar avea de suferit, ci şi statele membre din centrul şi estul Europei. Potrivit documentului menţionat, accizele minime ar urma să crească de la 1,80 la 3,60 euro pentru un pachet de 20 de ţigarete. Ceea ce înseamnă că preţurile produselor în România sau Bulgaria s-ar putea apropia de cele mai ridicate din vest, cum ar fi Franţa, cu circa 10 euro pentru un pachet. Cu alte cuvinte, Bruxelles vrea preţuri ca în vest cu salariile din est", a afirmat Lazăr.

România trebuie să se grăbescă

În viziunea reprezentantei JTI, România va trebui să susţină ferm calendarele de accizare, aprobate la jumătatea acestui an.

"Comisia Europeană trebuie să ţină cont de puterea de cumpărare din statele membre. În România, raportat la salarii, ţigaretele sunt mult mai scumpe decât în statele cu economii dezvoltate, ca Franţa, Germania sau Luxemburg. Piaţa tutunului este inelastică, iar când taxele cresc brusc şi fără corelare cu veniturile, fumătorii se orientează spre variantele mai ieftine, de contrabandă. În Franţa, după mărirea abruptă a accizelor, piaţa neagră a ajuns la circa 30%. Dacă Franţa a luat o astfel de decizie, nu trebuie să procedăm şi noi la fel. România are de apărat peste 2.000 de km de frontieră externă a UE, cu un război la graniţe. Creşterea crimei organizate reprezintă un pericol real la adresa siguranţei naţionale, mai ales în contextul discuţiilor referitoare la Schengen. Rutele folosite pentru contrabanda cu ţigarete pot fi utilizate şi pentru traficul ilegal cu migranţi sau arme. De asemenea, în actuala situaţie economică, avem nevoie de venituri bugetare solide. Industria tutunului a contribuit la buget în 2021 cu circa 20 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 12% din PNRR, dar pentru care statul nu trebuie să depună planuri sau să îndeplinească jaloane şi condiţii. Suma e în creştere cu 13% faţă de anul precedent şi se poate majora în continuare, în condiţii normale necesare oricărui sector economic, şi anume predictibilitate fiscală şi stabilitate legislativă", a spus Gilda Lazăr.

Se repetă povestea din 2009

Potrivit JTI, în România, acciza la ţigarete ar trebui să se majoreze cu circa 50%, brusc şi fără o perioadă de derogare, deşi România a mai trecut printr-o experienţă similară în 2009, când autorităţile au mărit acciza excesiv şi neplanificat, cu 50%, iar rezultatul a fost că, în 2010, piaţa neagră a ajuns la un nivel record de 36,2%. Tot atunci, s-au înregistrat pierderi bugetare de un miliard de euro, iar contrabanda a devenit subiect prioritar pe agenda CSAT.

După aderare, România şi Bulgaria au beneficiat de trei ani de derogare pentru alinierea la nivelul minim al accizei (64 euro/mia de ţigarete), iar în 2011, când s-a schimbat Directiva, opt noi state-membre au beneficiat de încă o derogare de trei ani pentru a atinge 90 euro/la mia de ţigarete.

Începând din 2020, România este al doilea producător european de ţigarete, după Polonia, şi la egalitate cu Germania.

Datele INS arată că, în 2021, totalul exporturilor de ţigarete şi produse din tutun a fost de peste 1,34 miliarde de euro, contribuţia pozitivă a tutunului la balanţa de plăţi fiind de circa un miliard de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466729.30RON
1 ETH = 15925.34RON
1 LTC = 429.12RON
1 XRP = 6.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17231.92-0.41%
BET-BK3204.65-0.53%
BET-EF927.60-0.19%
BET-FI60663.290.00%
BET-NG1219.04-0.05%
BET-TR38002.85-0.42%
BET-TRN36938.47-0.41%
BET-XT1480.03-0.36%
BET-XT-TR3208.60-0.37%
BET-XT-TRN3125.36-0.37%
BETAeRO917.91-0.42%
BETPlus2550.20-0.39%
RTL38226.64-0.21%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel