Industria tutunului, semnal de alarmă faţă de propunerea ministrului de Finanțe de creștere a accizelor aplicate produselor din tutun

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Marile companii din domeniul tutunului (British American Tobacco, Japan Tobacco International, Philip Morris Trading, Imperial Tobacco) au transmis o scrisoare deschisă în care îşi exprimă poziţia cu privire la propunerea Ministrului de Finanțe de creștere a accizelor aplicate produselor din tutun, document al cărui conţinut îl puteţi citi în rândurile de mai jos. 

"Stimate Domnule Prim-Ministru,

Stimate Domnule Președinte al Senatului,

Stimați Domni Miniștri,

Stimate Domnule Consilier de Stat,


Ne adresăm dumneavoastră având în vedere discuțiile apărute în spațiul public cu privire la intenția Ministerului de Finanțe de a crește substanțial și peste noapte accizele aplicate produselor din tutun, fără a ține cont de Calendarul de acciză adoptat în urmă cu doar 12 luni sau de impactul pe care o astfel de decizie l-ar avea asupra celor 5,5 milioane de consumatori români, asupra companiilor corecte și veniturilor bugetare.

Companiile BAT, JTI, PMI și Imperial Tobacco, care dețin circa 95% din piața legală a produselor din tutun din România reprezintă un pilon principal pentru economie, buget și exporturi și au demonstrat de-a lungul anilor că sunt parteneri constanți și solizi ai statului român.

Numai în anul 2022, cele 4 companii au virat la bugetul statului român circa 20 de miliarde lei, suma reprezentând accize, TVA și alte taxe și contribuții. Mai mult, veniturile încasate din accizele aplicate produselor din tutun s-au situat pe un trend crescător în ultimii 5 ani. Potrivit ultimei execuții bugetare, veniturile provenite din accizele pe tutun au crescut cu 22%, fiind singurele care au avut o evoluție foarte bună, în condițiile în care veniturile din accizele pe energie au rămas în zona negativă. Evoluția se datorează atât menținerii la niveluri ridicate a volumelor țigaretelor și produselor din tutun încălzit comercializate în România (țigaretele reprezentând peste 95% din totalul produselor din tutun și cu nicotină comercializate în țara noastră), concomitent cu creșterea anuală predictibilă a valorii accizei aplicabile, dar și scăderii graduale a comerțului ilicit cu acest tip de produse.

Pe plan local BAT, JTI, PMI și Imperial Tobacco angajează direct aproape 6.000 de salariați, având în România trei fabrici și creează o valoare adăugată semnificativă pe lanțul comercial. În 2020, România a devenit al doilea producător european de țigarete, după Polonia și la egalitate cu Germania. Potrivit INS, în 2022 totalul exporturilor de produse din tutun a fost de circa 1,5 miliarde de euro, contribuția pozitivă a tutunului la balanța de plăți fiind de circa 1,1 miliarde de euro.

Pentru a putea continua această tendință ascendentă, inclusiv a contribuțiilor la bugetul de stat, producătorii și importatorii de produse din tutun și nicotină au nevoie de predictibilitate a cadrului de reglementare și a celui fiscal, precum și de un dialog constant și coordonat cu autoritățile relevante în vederea dezvoltării unui cadru legislativ coerent, atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene.

O situație în care dialogul dintre autorități și mediul de afaceri este vital este cea menționată mai înainte referitoare la decizia Ministerului de Finanțe de a nu ține cont de Calendarul de acciză adoptat în urmă cu doar 12 luni, afectând astfel puternic cei 5 milioane de consumatori români, companiile corecte și veniturile bugetare.

Trebuie spus de la bun început că românii plătesc deja cele mai mari taxe aplicate produselor din tutun dacă se ține cont de puterea de cumpărare.

Pentru a-și putea cumpăra un pachet de țigări, un român trebuie să lucreze de două ori mai mult decât cetățeanul european mediu, decât un grec sau decât un italian, de 3 ori mai mult decât un german sau un olandez și de 5 ori mai mult decât un luxemburghez (a se vedea Anexa).

În august 2022, Guvernul României a adoptat un Calendar de acciză care acoperă perioada 2022-2026 și care prevede creșteri sustenabile anuale asupra tuturor categoriilor de produse cu nicotină. Toate măsurile adoptate atunci au fost discutate în mod transparent cu mediul de afaceri, astfel încât soluțiile propuse de către Ministerul de Finanțe să producă efecte benefice pentru bugetul de stat, fără a periclita consumatorii români și investițiile companiilor producătoare.

Nu trebuie uitat că, pe fondul acestui Calendar echilibrat de creștere a accizelor, piața neagră a atins un minim istoric de doar 7,1% în 2022, în timp ce veniturile bugetare au crescut. În ciuda faptului că în prima jumătate a anului 2023, autoritățile responsabile direct de combaterea contrabandei au reușit să captureze de două ori mai multe țigarete ilegale decât în aceeași perioadă a anului trecut, nivelul contrabandei a crescut în primul semestru al acestui an cu peste 1,3 puncte procentuale față de media anului trecut.

În acest context, orice creștere a taxării dincolo de Calendarul agreat va conduce la o creștere a pieței negre, cu efecte negative severe asupra tuturor părților implicate: consumatorii români, bugetul de stat, companiile producătoare și lanțurile lor de aprovizionare și distribuție. Nu trebuie uitat că prețul mediu al unui pachet de țigarete comercializate în România este de 22 de RON, în timp ce în Ucraina același pachet se vinde cu 12 RON, în Moldova cu 11 RON, în Bulgaria cu 14 RON.

Din cauza acestor diferențe mari de preț, toate aceste țări cu care România are granițe sunt surse inepuizabile de țigarete de contrabandă.

Creșterea pieței negre va fi un semnal negativ foarte puternic și din perspectiva integrării României în spațiul Schengen!

Guvernul riscă să piardă lupta cu contrabandiștii și să inverseze trendul de reducere a pieței negre prin introducerea unei taxări nesustenabile, care va împovăra consumatorii dincolo de orice prag de suportabilitate.

Cea mai recentă creștere a accizei a fost efectuată abia acum patru luni, la 1 aprilie, în conformitate cu Calendarul adoptat în luna iulie 2022, care a consemnat prima creștere în luna august a anului trecut. Într-un singur an, acciza la țigarete a crescut cu 62 de lei, de la 565 la 626 lei, o creștere de 11%. O nouă creștere ar fi a treia într-un singur an!

O creștere cu 10% a accizei aplicate produselor din tutun va anula calendarul adoptat anul trecut și se va adăuga creșterii de 31 RON implementate deja în cursul acestui an. Ministerul Finanțelor speră probabil că o astfel de creștere va aduce venituri suplimentare la bugetul de stat. Conform estimărilor noastre, în situația ideală în care contrabanda ar rămâne la un nivel constant, măsura propusă de către Ministerul de Finanțe ar aduce un plus de 400 de milioane de lei. Totuși, în realitate, estimăm că o parte dintre consumatori se vor îndrepta către traficul ilicit, ceea ce va avea un efect direct asupra încasărilor la bugetul de stat. Dacă doar două puncte procentuale din volumele de țigarete comercializate legal se vor muta în zona pieței negre, beneficiul real al statului din măsura propusă va fi de doar 150 de milioane lei, plătite cu distrugerea încrederii investitorilor în stabilitatea fiscală legislativă din România. În contextul în care nivelul pieței negre va continua să crească până la nivelul de 16%, așa cum a fost în perioada 2014-2018, statul nu va avea nimic de câștigat în urma acestor măsuri, în timp ce companiile corecte și consumatorii vor fi afectați.

Reamintim că, în ianuarie 2010, contrabanda a ajuns la 36,2%, după trei creșteri într-un an, excesive și neplanificate. Deși calculele autorităților de atunci estimau o creștere a veniturilor bugetare, în fapt s-a produs o gaură la buget de peste un miliard de euro. Sperăm ca noul guvern să nu repete această greșeală, mai ales acum, când se înregistrează o ușoară scădere a pieței negre, după majorările consecutive ale contrabandei înregistrate din noiembrie 2022 până în martie 2023. Nu în ultimul rând, începând din 2010, contrabanda a fost considerată prioritate pe agenda CSAT. Cu atât mai mult în contextul actual, cu un război la granițe și discuțiile referitoare la Schengen, România nu își permite să aibă prețuri mult mai ridicate decât în țările din jur!

Vă asigurăm că reprezentanții companiilor din industria tutunului din România își doresc un dialog permanent, transparent și constructiv cu autoritățile pentru a dezvolta un cadru legislativ și fiscal coerent. Obiectivul comun este acela de a păstra sustenabilitatea veniturilor bugetare și buna funcționare a companiilor corecte, care fac investiții în România și își plătesc integral taxele și impozitele.

De aceea, considerăm necesar ca principalele companii producătoare din industria tutunului să fie consultate în procesul de luare a deciziilor, astfel încât prevederile legislative și fiscale să țină cont de nevoile și realitățile pieței legale din România, fără a distorsiona buna funcționare a acesteia.

Ne exprimăm speranța că Guvernul României va menține neschimbat Calendarul existent de acciză și va continua implementarea unor politici fiscale predictibile, rezistând tentației unor venituri iluzorii, permițând astfel companiilor corecte să își continue investițiile în România.

Vă stăm la dispoziție pentru a dezvolta aceste subiecte într-o întrevedere comună, în funcție de disponibilitatea agendelor dumneavoastră. În speranța unui răspuns pozitiv, vă asigurăm încă o dată de întreaga noastră considerație."

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 463345.94RON
1 ETH = 15981.87RON
1 LTC = 464.67RON
1 XRP = 6.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel