India restricţionează exporturile de făină, după cele de grâu

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

India impune restricţii la exporturile de făină, după cele la grâu.

Publicitate

India, al doilea producător mondial de grâu, după China, va impune noi restricţii la exporturile de făină pentru a-şi proteja piaţa internă, a informat Direcţia generală de comerţ exterior, transmite joi AFP. Exporturile de grâu au fost deja reduse drastic în luna mai pentru a suplimenta rezervele alimentare naţionale, ţinând cont de penuriile globale şi de creşterea preţurilor în urma războiului din Ucraina.

Direcţia generală de comerţ exterior prevede de acum că exporturile de făină vor avea nevoie de o aprobare prealabilă din partea guvernului, cu scopul de a păstra calitatea şi preţurile interne.

'Perturbările în aprovizionarea mondială cu grâu şi făină de grâu au dus la apariţia a numeroşi actori noi şi au antrenat fluctuaţii de preţuri şi posibile probleme de calitate', justifică autorităţile într-un aviz publicat miercuri. 'Este, aşadar, imperativ să menţinem calitatea exporturilor de făină de grâu' ale Indiei, se mai spune în aviz.

India a interzis în mai orice export de grâu care nu are aprobarea guvernului, atrăgându-şi critici şi accentuând creşterea preţurilor mondiale. Grâul este prima cultură cerealieră în India, ţară cu aproape 1,4 miliarde de locuitori. Anul trecut, India a beneficiat de o recoltă foarte bună, de 109 milioane de tone de grâu, dintre care în jur de şapte milioane de tone au fost exportate.

Anul acesta, un episod de caniculă puternică în martie şi aprilie a provocat o scădere cu 5% a producţiei indiene de grâu, declanşând temeri legate de penurii pe piaţa internă. La rândul lor, Rusia şi Ucraina reprezintă împreună aproape un sfert din aprovizionarea mondială cu grâu, transmite Agerpres.

 

Citeşte şi: NASA: Grânarul lumii este în război. Rusia controlează 22% din terenurile agricole ale Ucrainei

 

Rusia controlează 22% din terenurile agricole ucrainene şi războiul ameninţă culturile din vara aceasta, ceea ce ar putea agrava şi mai mult criza alimentară mondială, estimează cercetătorii de la NASA, relatează joi AFP.

''Grânarul lumii este în război'' şi ''noi suntem în primul stadiu al unei crize alimentare care va afecta probabil fiecare ţară şi fiecare om în lume într-o anumită măsură'', afirmă Inbal Becker-Reshef, directoare a Programului pe teme agricole al agenţiei spaţiale americane.

Conform imaginilor din satelit captate pe 13 iunie de misiunea Sentinel-2 a agenţiei spaţiale europene şi analizate de programul NASA, un procent de 22% din terenurile agricole ale Ucrainei se află sub controlul trupelor ruse, în estul şi sudul ţării.

Aceste suprafeţe echivalează cu 28% din recoltele pentru cerealele de iarnă (grâu, orz, secară) şi 18% pentru recoltele de vară (porumb şi floarea soarelui) ale Ucrainei, estimează NASA.

Înaintea lansării invaziei ruse, pe 24 februarie, Ucraina deţinea 46% din exporturile mondiale de floarea soarelui, 9% din cele de grâu, 17 din cele de orz şi 12% din cele de porumb, potrivit Departamentului Agriculturii al SUA.

De partea cealaltă, Rusia consideră că statele occidentale exagerează importanţa cerealelor ucrainene pe piaţa mondială, argumentând prin faptul că, în pofida ponderii ridicate a exporturilor ucrainene de cereale în totalul exporturilor mondiale, în privinţa producţiei totale de cereale la nivel mondial ponderea Ucrainei este de sub 1%.

Perioada iulie-octombrie este deosebit de importantă pentru agricultorii ucraineni, atunci fiind recoltate cerealele de iarnă şi cele plantate în primăvară. De asemenea, cerealele de iarnă care vor fi recoltate anul viitor trebuie plantate înainte de noiembrie.

Mai mult, fermierii ucraineni sunt descumpăniţi în faţa creşterii preţurilor la carburanţi şi îngrăşăminte şi a ameninţărilor generate de războiul în desfăşurare.

Potrivit estimărilor principalei asociaţii a producătorilor şi exportatorilor din Ucraina, recoltele vor scădea cu 40% la grâu şi 30% la porumb.

Ucraina este în plus supusă unei blocade navale ruseşti şi nu-şi poate exporta cerealele pe cale maritimă. Închiderea Mării Azov şi blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră, minate de armata ucraineană, au privat piaţa mondială de peste 25 de milioane de tone de cereale ucrainene, alimentând creşterea preţurilor şi ameninţarea foametei pentru milioane de oameni în lume.

Rusia s-a declarat dispusă să ofere garanţii formale că nu va ataca porturile ucrainene dacă Kievul acceptă să-şi demineze zona de coastă pentru a permite reluarea navigaţiei comerciale. Oficiali ucraineni au declarat însă că ţara lor nu va accepta să-şi elimine minele amplasate în Marea Neagră pentru a nu deveni vulnerabilă în faţa unui eventual atac rusesc de pe mare.

Rusia şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu, iar exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, deşi nu sunt vizate direct de sancţiunile occidentale impuse Moscovei după agresiunea asupra Ucrainei, au fost de asemenea împiedicate, ca urmare a suspendări schimburilor bancare şi financiare în urma acestor sancţiuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461304.98RON
1 ETH = 16180.75RON
1 LTC = 495.69RON
1 XRP = 10.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel