Independența financiară, crucială pentru tineri. Cum vor să strângă bani

DCBusiness Team |
Data publicării:
Tânăr cu bani în mână
Tânăr cu bani în mână

Tinerii consideră independenţa financiară ca pe un obiectiv crucial, 85% dintre respondenţi afirmând că este un aspect de importanţă majoră pentru ei iar trei sferturi dintre aceştia (75%) declarând că sunt dispuşi să economisească o parte substanţială din salariul lor pentru a construi surse de venit pasive.

Potrivit unui chestionar privind independenţa financiară a tinerilor, publicat de Asociaţia CFA România, referitor la nivelul de educaţie financiară, 41% din respondenţi se consideră bine sau foarte bine pregătiţi. Cu toate acestea, 59% recunosc că au cunoştinţe financiare limitate sau de bază, aceasta indicând o oportunitate importantă de a creşte gradul de educaţie financiară în rândul tinerilor.

Pe partea de generare a veniturilor, 57% dintre respondenţi sunt interesaţi să obţină venituri atât din salariul lor, cât şi din surse pasive, cum ar fi investiţiile în acţiuni, dividende sau chirii. Un semn pozitiv este faptul că 75% dintre respondenţi îşi analizează şi planifică periodic bugetul de venituri şi cheltuieli, arătând un comportament financiar responsabil.

Când li s-a cerut să imagineze cum ar gestiona o sumă de 100.000 euro, 56% dintre tineri ar alege să investească toată suma. O altă treime ar opta pentru o strategie diversificată, achiziţionând active tangibile precum o casă sau o maşină şi investind restul sumei, arată sursa citată.

În ceea ce priveşte investiţiile, acţiunile sunt cele mai populare investiţii luate în calcul de tinerii care au făcut Testul Independenţei Financiare, 79% afirmând că ar investi în aceste instrumente. De asemenea, 78% dintre respondenţi ar investi în depozite bancare, 75% în obligaţiuni şi 73% în active imobiliare. Fondurile de pensii facultative (46%), criptomonedele (38%) şi alte active tangibile, cum ar fi bijuteriile, vinurile sau tablourile (32%), sunt, de asemenea, opţiuni de investiţii considerate de tineri.

Referitor la ponderile pe care le-ar aloca către aceste investiţii, se remarcă faptul că tinerii iau în calcul diversificarea investiţiilor, doar 17% dintre ei spunând că ar investi mai mult de 75% într-un singur tip de activ. În medie, ponderile cele mai mari ar fi alocate către active productive, precum acţiunile şi imobiliarele, în timp ce fondurile de pensii facultative şi investiţiile în active crypto ar primi doar alocări marginale.

Potrivit Asociaţiei CFA România, rezultatele chestionarului indică o încredere crescută a tinerilor în abilităţile lor financiare, 68% dintre respondenţi considerând că sunt mai bine pregătiţi pentru a economisi şi a investi decât părinţii lor. În plus, 81% dintre respondenţi recunosc că independenţa financiară este esenţială pentru ei şi sunt dispuşi să acţioneze în mod proactiv pentru a asigura resursele financiare necesare.

"Aceste date subliniază faptul că tinerii sunt din ce în ce mai conştienţi de importanţa independenţei financiare şi dispuşi să-şi asume responsabilitatea gestionării finanţelor personale. Cu toate acestea, mai este încă nevoie de a îmbunătăţi cunoştinţele financiare şi de a oferi instrumente adecvate pentru a ajuta tinerii să navigheze în peisajul financiar actual", a declarat Mihai Purcărea, CFA, membru în Consiliul Director al Asociaţiei CFA România.

Campania "From Z to I" şi-a propus să inspire tinerii să ştie mai multe despre domeniul financiar şi să devină, astfel, independenţi financiar.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.786
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.7871
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449841.50RON
1 ETH = 16237.51RON
1 LTC = 510.43RON
1 XRP = 10.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel