Publicitate
Despre ce este vorba concret. Conform propunerii legislative, semnate de președintele țării, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an vor putea beneficia de o indemnizație de șomaj mai mare.
Potrivit respectivei inițiative legislative, cuantumul indemnizației de șomaj va crește și va ajunge la valoarea indicatorului social de referință (ISR), în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru cei care au efectuat un stagiu de cotizare de cel puțin un an.
În prezent, Legea nr. 76/2002 stabilește că valoarea indemnizației de șomaj pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de minimum un an este de 75% din valoarea ISR. Având în vedere că valoarea ISR este de 525,5 lei, persoanele menționate anterior pot beneficia de un ajutor de șomaj de 395 de lei.
În cazul în care valoarea ISR va rămâne neschimbată, persoana care a cotizat cel puțin un an la bugetul de stat va putea să obțină o indemnizație de șomaj cu 130,5 lei mai mare.
Potrivit expunerii de motive care însoțește propunerea legislativă, o astfel de măsură este cu atât mai necesară acum cu cât pandemia de coronavirus a lăsat multe persoane fără loc de muncă, iar reangajarea acestora, în situația dată, durează foarte mult sau nu are loc.
"Am formulat prezenta propunere legislativă prin care facilităm acordarea unui ajutor bănesc însemnat categoriei de cetățeni care se află în şomaj (...). Credem că şomerii trebuie susținuti, în special în această perioadă de criză, pentru că, în scurtă vreme, familiile lor se vor afla la limita subzistenței", scrie în expunerea de motive.
În context, merită precizat că, potrivit Avocatnet, o altă propunere aflată pe parcursul legislativ, după ce a fost retrimisă în Parlament, prevede ca valoarea ISR să crească la 1.200 de lei, după ce aceasta a rămas neschimbată timp de mai bine de zece ani. Această majorare a fost propusă inițial, în 2020, când era prevăzută o creștere în trei etape, respectiv până la 780 de lei de la 1 ianuarie 2021, până la 990 de la 1 ianuarie 2022 și până la 1200 de lei, de la 1 ianuarie 2023.
Reamintim că, pentru a beneficia de șomaj, persoana respectivă trebuie neapărat să se înregistreze la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința. Mai exact, cel care a rămas șomer nu are automat dreptul la indemnizația de șomaj.
Citește și Tichete de masă. Cum se acordă angajaților part-time
Acordarea tichetelor de masă este ceva opțional și nu obligatoriu pentru angajator însă în cazul în care acesta le acordă singura situație în care poate refuza să le dea anumitor angajați este numai în cazul în care respectivul salariat are funcția de bază la alt angajator.
Astfel că cei care decid că salariaților care lucrează câte patru ore pe zi nu trebuie să li se acorde tichete de masă cu valoarea maximă de 30 de lei, încalcă atât prevederile Codului muncii cât și Legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. Așadar, conform acestor prevederi, salariații part-time sunt egali în drepturi cu cei full-time, iar cât timp ambele categorii au funcția de bază la respectivul angajator, acesta trebuie să le ofere un tichet de masă de aceeași valoare indiferent că lucrează 2, 4, 6 sau 8 ore pe zi.
Conform normelor de aplicare ale Legii 165/2018, ce se regăsesc în HG 1.045/2018, prevăd la art. 10, alin. (3) că "salariații beneficiază lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile lucrate", notează Avocatnet. Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.