Începe războiul? Președintele Putin a semnat decretul!

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Putin a început şi războiul economic. Acceptă doar ruble pentru gazul şi petrolul rusesc pe care exportă în Europa
Putin a început şi războiul economic. Acceptă doar ruble pentru gazul şi petrolul rusesc pe care exportă în Europa

Președintele Vladimir Putin a semnat decretul de ieșire a Rusia din Tratatul privind rachetele cu rază medie și mică de acțiune (INF), a anunțat biroul de presă al Kremlinului. 

Potrivit decretului, participarea Rusiei la INF va fi suspendată ”până când Statele Unite nu vor elimina abaterile comise de Washington în respectarea obligațiunilor care le revin în baza tratatului sau până la expirarea documentului”.

Tratatul INF a fost semnat în 1987 de liderii de atunci ai URSS și SUA, Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan. În 2 februarie, Statele Unite s-au retras din INF. Imediat, Moscova, acuzată de SUA de încălcarea tratatului, a anunțat o măsură în oglindă.

Citește și Atacul rușilor! Care vor fi țintele rachetelor lui Putin

Mai mult, în aceeași zi, Putin a aprobat crearea rachetelor hipersonice și perfecționarea rachetei Kalibr, adică realizarea unei variante cu staționare la sol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 388933.33RON
1 ETH = 8630.74RON
1 LTC = 381.51RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel